Kaspersky promite cea mai bună protecție împotriva Stalkerware-ului

Posted by
Share Button

Stalkerware Test 2020 - realizat de AV-Comparatives, împreună cu Electronic Frontier Foundation (EFF) - dovedește că soluția Kaspersky Internet Security pentru Android oferă utilizatorilor cea mai bună protecție și detectare a software-ului folosit pentru a spiona în secret oamenii.

Stalkerware este un software disponibil pe piață, utilizat pentru a spiona de la distanță o altă persoană prin intermediul dispozitivului lor personal, fără ca victima să își dea consimțământul sau să fie anunțată. În cadrul testului Stalkerware 2020, AV-Comparatives, o organizație independentă de testare a industriei, din Austria, a realizat un parteneriat cu Electronic Frontier Foundation (EFF), cea mai importantă organizație nonprofit din SUA care apără drepturile digitale, pentru a analiza cele mai utilizate programe antivirus – inclusiv soluțiile Kaspersky Internet Security pentru Android și Windows. Au fost testate 10 soluții de securitate, folosind 20 de aplicații stalkerware pentru Android și 10 programe stalkerware pentru Windows, mai întâi în noiembrie 2019 și apoi în mai 2020.

Analizând rezultatele testului Stalkerware 2020, soluția Kaspersky Internet Security pentru Android a fost cea mai bună din clasa ei, cu o rată de detectare de 95% atât în noiembrie 2019, cât și în mai 2020. Soluția a obținut, de asemenea, rezultate bune pentru testarea dispozitivelor care folosesc Windows, atingând un procent de detectare de 100% în a doua rundă de testare. Testele au urmărit să vadă dacă produsul arată fie un mesaj de avertizare sau de detectare pe dispozitivul utilizatorului sau dacă acesta blochează stalkwerware-ul. Dacă produsul antivirus îndeplinea oricare dintre aceste funcții, se considera că a detectat cu succes stalkerware-ul.

“Ne străduim să obținem cele mai bune rezultate posibile în ceea ce privește detectarea stalkwerware-ului și suntem hotărâți să continuăm acest lucru, deoarece acest tip de software are un impact imens, extrem de dăunător asupra vieții oamenilor. De asemenea, datorită eforturilor remarcabile ale Coaliției Împotriva Stalkwerware, ratele de detectare a stalkerware-urilor s-au îmbunătățit, la nivel de industrie, în doar șase luni. Ca parte a acestei alianțe globale, care coordonează activitatea furnizorilor de securitate cibernetică pentru schimbul de informații despre stalkwerware și îmbunătățirea ratelor de detectare, lucrăm totodată și cu membrii organizațiilor de sprijin, pentru a aborda dimensiunea socială a problemei” spune Vladimir Kuskov, Head of Advanced Threat Research and Software Classification la Kaspersky.

Pentru utilizatorii care se confruntă cu stalkerware sau suspectează că ar fi victime, Kaspersky recomandă:

  • Contactați organizațiile locale de asistență sau chiar poliția, pentru a primi asistență profesională, dacă sunteți îngrijorați sau dacă ați găsit stalkerware pe dispozitivul personal. Site-ul Coalition Against Stalkwerware oferă o listă de organizații de sprijin.
  • Accesați www.stopstalkerware.org și urmăriți un videoclip explicativ al Coaliției Împotriva Stalkerware – ambele disponibile în șase limbi (engleză, franceză, germană, italiană, portugheză și spaniolă) - pentru a găsi informații utile pentru victime și pentru a înțelege mai bine cum să recunoașteți semnalele de alarmă. Videoclipul enumeră indicatori comuni pentru a verifica dacă un utilizator consideră că ar fi putut fi victima stalkerware-ului și care sunt pașii pe care trebuie sau nu să îi urmeze.
  • Utilizați o soluție de securitate fiabilă, cum ar fi Kaspersky Internet Security, pentru a efectua o verificare pe dispozitivul dumneavoastră și pentru a descoperi dacă s-a instalat stalkerware pe acesta.
570
Share Button

Leave a Reply