Numărul tranzacţiilor online s-a majorat cu 44% în primele şase luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2019, în timp ce valoarea comenzilor a crescut cu 62% în acelaşi interval de referinţă, arată datele centralizate pe MerchantPro, platformă locală SaaS de eCommerce.
"La nivelul celor aproximativ 1.500 de magazine din România active pe platforma MerchantPro, numărul tranzacţiilor a crescut în luna iunie cu aproximativ 50% faţă de perioada similară din 2019. Din perspectiva valorică, dinamica este mult mai mare, creşterea înregistrată fiind de 95% faţă de iunie 2019. Se remarcă o dinamică specială şi în evoluţia cifrelor de la săptămână la săptămână, în perioada 15-21 iunie creşterea fiind de 182% faţă de perioada similară a anului trecut. De asemenea, pe întregul interval ianuarie - iunie 2020 se observă o creştere de 44% în numărul comenzilor, respectiv de 62% în valoarea acestora, faţă de perioada similară a anului trecut. Totodată, valoarea medie pe comandă a crescut cu 12% în intervalul menţionat", se menţionează într-un comunicat de presă.
544