Apple a atins, miercuri, o capitalizare de piaţă de 2.000 de miliarde de dolari, care s-a dublat în numai doi ani, producătorul iPhone devenind prima companie americană tranzacţionată public care a atins acest prag, relatează Reuters.
Capitalizarea Apple a atins acest prag la ora 11 a.m. ET, când preţul acţiunilor a urcat la 467,77 dolari pe unitate.
Apple aobţinut prima oară o capitalizare de 1.000 de miliarde de dolari pe 2 august 2018. Analiştii de pe Wall Street au anticipat pe scară largă că producătorul iPhone va deveni prima companie a cărei capitalizare va depăşi 2.000 de miliarde de dolri.
Pe 31 iulie, Apple a depăşit grupul petrolier Saudi Aramco, devenind cea mai valoroasă companie tranzacţionată public din lume.
Nu a durat foarte mult ca şi alţi giganţi ai tehnologiei, Amazon, Microsoft şi Alphabet, să atingă la rândul lor capitalizări de 1.000 de miliarde de dolari.
Acţiunile Apple au crescut în acest an cu circa 60%, în pofida pandemiei de coronavirus care a afectat numeroase companii. În ultimul an, acţiunile Apple au aavansat cu peste 120%.
Apple a obţinut rezultate record în trimestrul al treilea, inclusiv venituri de 59,7 miliarde de dolari şi o creştere cu un ritm de două cifre în cazul produselor şi serviciilor.
În timp ce atingerea pragului unei capitalizări de 2.000 de miliarde de dolari are o valoare în mare parte simbolică, acest lucru scoate în evidenţă succesul directorului general în schimbarea imaginii companiei. Investitorii au început să privească afacerile Apple mai puţin ca un producător de dispozitive şi mai mult ca o companie software.
509