Brevetele de invenţii cu privire la baterii cresc cu 14% pe an

Posted by
Share Button

Un studiu comun publicat marţi de Oficiul European de Brevete (European Patent Office, EPO) şi Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) arată că, între 2005 şi 2018, brevetele de invenţii cu privire la baterii şi alte tehnologii de stocare a energiei electrice au crescut, în medie, cu 14% pe an, de patru ori mai mult decât media din alte domenii tehnologice (3,5%), informează AFP.

Studiul arată că bateriile sunt responsabile pentru aproape 90% din activitatea de brevetare în domeniul stocării de electricitate. Peste 7.000 de familii de brevete legate de stocarea de electricitate au fost publicate în 2018, faţă de 1.029 în 2000. Această accelerare a fost "stimulată de progresele înregistrate în zona bateriilor litiu-ion reîncărcabile utilizate în echipamente electronice de larg consum şi automobile electrice", explică autorii studiului.

Potrivit scenariului de dezvoltare durabilă elaborat de IEA, pentru ca lumea să îşi îndeplinească obiectivele în domeniul climei şi energiei sustenabile, aproape 10.000 de Gigavaţi-oră de baterii şi alte forme de stocare a energiei vor fi necesare la nivel mondial în 2040, adică de 50 de ori mai mult decât piaţa actuală.

"Tehnologia de stocare a electricităţii este vitală când vine vorba de îndeplinirea cererii pentru mobilitate electrică şi realizarea tranziţiei spre energia regenerabilă care este necesară dacă vrem să limităm schimbările climatice", a declarat preşedintele EPO, Antonio Campinos.

Raportul EPO-IEA scoate în evidenţă şi dominaţia ţărilor asiatice pe piaţa bateriilor, în condiţiile în care nouă din cei zece mari actori mondiali sunt din Asia: şapte societăţi japoneze, precum Panasonic şi Toyota, alături de două companii sud-coreene, Samsung şi LG Electronics. Singura companie non-asiatică din top zece este grupul german Bosch.

Această supremaţie asiatică se regăseşte şi în ceea ce priveşte brevetele de invenţii pentru baterii Li-ion: Japonia a reprezentat de una singură 41% din cererile de brevete între 2014 şi 2018. Astfel, în 2018 în Japonia au fost depuse 2.339 de familii de brevete care au legătură cu bateriile. Urmează Coreea de Sud cu 1.230 de familii de brevete. Germania ocupă prima poziţie în Europa cu peste jumătate din brevetele de invenţie de pe continent. 

603
Share Button

Leave a Reply