Un sfert dintre cetăţenii din Uniunea Europeană, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani, susţin că în 2019 au evitat să furnizeze informaţii personale către reţelele de socializare sau servicii profesionale, din cauza temerilor legate de securitate, iar cel mai redus procent de persoane care s-a abţinut să furnizeze astfel de informaţii se află în Lituania, Bulgaria, Ungaria, Croaţia şi România, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În rândul celor 27 de state membre UE, cel mai ridicat procent de cetăţeni care au evitat să furnizeze informaţii personale către reţelele de socializare sau servicii profesionale s-a înregistrat în Franţa (40%), Olanda (39%), Finlanda (37%), Slovacia şi Suedia (fiecare cu 36%).
În contrast, un procent mai redus din populaţie s-a abţinut să furnizeze astfel de informaţii în Lituania (6%), Bulgaria şi Ungaria (ambele cu 8%), Croaţia şi România (ambele cu 9%
544