Agenţia Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA) a publicat marţi raportul său anual, care rezumă principalele ameninţări cibernetice pe care le-a identificat între 2019 şi 2020, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Conform raportului, atacurile sunt în continuă creştere, devenind din ce în ce mai sofisticate, mai precis direcţionate, mai răspândite şi adesea nedepistate, iar în majoritatea cazurilor motivaţia este de natură financiară.
De asemenea, se înregistrează o creştere a phishingului, a mesajelor de tip spam şi a atacurilor cu ţintă precisă pe platformele de comunicare socială. Pe parcursul pandemiei de coronavirus, a fost pusă la încercare securitatea cibernetică a serviciilor de sănătate, în timp ce adoptarea unor noi regimuri de muncă şi de învăţământ la distanţă, de comunicare interpersonală şi de teleconferinţă au modificat, de asemenea, spaţiul cibernetic.
UE ia măsuri ferme de consolidare a capacităţilor în materie de securitate cibernetică: va actualiza legislaţia în domeniul securităţii cibernetice, va adopta o nouă strategie de securitate cibernetică până la sfârşitul anului 2020.
De asemenea, Executivul comunitar investeşte în cercetarea şi consolidarea capacităţilor în materie de securitate cibernetică, precum şi în sensibilizarea publicului cu privire la noile ameninţări şi tendinţe cibernetice, de exemplu prin campania anuală intitulată Luna securităţii cibernetice.
555