Samsung a câştigat teren în primul semestru în piaţa smartphone-urilor

Posted by
Share Button
Vânzările de telefoane mobile inteligente s-au situat în prima jumătate a acestui an la aproape 700 milioane de unităţi la nivel mondial, în creştere cu circa 4% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, potrivit datelor companiei de cercetare Gartner, liderul rămânând în continuare Samsung. Compania sud-coreeană a vândut în total 158 milioane de smartphone-uri în primul semestru al anului, cu 3% mai mult comparativ cu acelaşi interval din 2015, în timp ce compania americană Apple, clasată pe locul al doilea, a livrat cumulat 96 milioane de telefoane, în scădere cu 11%. În al doilea trimestru, Samsung a avut o cotă de piaţă de 22,3%, cu aproape 10 puncte procentuale mai mult faţă de Apple. Producătorul sud-coreean de telefoane mobile a câştigat teren pe pieţele emergente cu noile smartphone-uri din gama premium lansate - Galaxy S7 şi Galaxy S7 Edge, în timp ce pe segmentele mid şi entry level - modelele din gamele Galaxy A şi J au avut o competiţie puternică din partea brandurilor chinezeşti Huawei şi Xiaomi. Vânzările Apple au continuat să se reducă, scăderea anuală din al doiea trimestru ridicându-se la 7,7%. Livrările de iPhone-uri s-au redus atât în America de Nord - cea mai mare piaţă pentru Apple, cât şi în Europa de Vest, însă cea mai mare scădere a vânzărilor s-a înregistrat pe pieţele din Asia şi regiunea Pacific. În regiunile Europa de Est, Africa Sub-Sahariană şi Eurasia, livrările Apple au avut cea mai bună evoluţie, crescând cu 95% în perioada aprilie-iunie 2016 comparativ cu acelaşi interval din 2015. Brandul chinezesc Oppo a înregistrat cea mai mare creştere din top cinci producători de smartphone-uri în al doilea trimestru Ð 129%, în timp ce Huawei a raportat de asemenea un avans semnificativ - 16%. La nivel de semestru, cele două branduri chinezeşti au înregsitrat creşteri ale vânzărilor de 139% (Oppo), respectiv 34% (Huawei). 621
Share Button

Leave a Reply