iOS 14.5 va fi lansat săptămâna viitoare

Posted by
Share Button

Unul dintre cele mai importante update-uri de iOS, ca impact faţă de industria de advertising digital cel puţin, va putea fi instalat pe iPhone-uri în cursul săptămânii viitoare.

Fără să ofere o dată precisă, Apple a anunţat că săptămâna viitoare va lansa versiunea 14.5 de iOS, alături de alte update-uri ale sistemelor sale de operare, precum WatchOS 7.4 şi macOS 11.3.

Update-ul de iOS (împreună cu cel de iPadOS) este de interes în mod deosebit. Pe lângă alte noutăţi, iOS 14.5 vine cu ceea ce Apple numeşte App Tracking Transparency.

ATT este un nou mod de protejare a intimităţii utilizatorilor, în care aplicaţiile pot să urmărească activitatea acestora doar în urma obţinerii unui acord expres. Concret, fiecare aplicaţie va afişa o notificare la prima deschidere, în care utilizatorul este întrebat dacă este de acord să fie urmărit.

Anunţată încă de anul trecut, această abordare a fost criticată aspru de Facebook, care a acuzat Apple că va afecta veniturile micilor dezvoltatori. În fapt, este vorba de o luptă pentru accesul la datele personale. Pe de o parte, Facebook va pierde accesul la o parte din aceste date, iar pe altă parte Apple îşi protejează propria reţea de advertising în lupta în care este şi arbitru şi jucător.

După ce a încercat să lupte pe toate căile, cumpărând inclusiv reclame în ziare şi ameninţând cu un proces, Mark Zuckerberg s-a mai calmat şi a spus, recent, că Facebook ar putea ieşi chiar mai puternică după această schimbare.

Dincolo de App Tracking Transparency, iOS 14.5 mai aduce şi alte noutăţi notabile, precum: voci noi pentru Siri, deblocarea iPhone-urilor cu Apple Watch (ca alternativă la Face ID care nu merge cu mască), suport dual-SIM pentru 5G, emoji-uri cu mai multe culori faciale, suport pentru noile AirTag-uri şi un nou design pentru aplicaţiile Podcasts şi News.

617
Share Button

Leave a Reply