RAPORT: Până la finalul anului, vor exista peste 500 de milioane de abonamente 5G

Posted by
Share Button

Numărul abonamentelor 5G care includ şi un dispozitiv compatibil cu această tehnologie a crescut cu 70 de milioane, în primul trimestru al anului 2021, şi se estimează că acesta va ajunge la 580 milioane până la sfârşitul anului 2021, arată un raport al Ericsson.

”Ericsson (NASDAQ: ERIC) anticipează că numărul abonamentelor mobile 5G va depăşi 580 milioane, până la sfârşitul anului 2021, în condiţiile în care estimările arată că zilnic sunt încheiate 1 milion de astfel de abonamente noi”, arată compania.

Estimarea, care apare în cea de-a 20-a ediţie a Ericsson Mobility Report, întăreşte ideea conform căreia tehnologia 5G devine, conform aşteptărilor, generaţia de tehnologie mobilă cu cel mai rapid ritm de adopţie din toate timpurile, anticipându-se că până la finalul anului 2026 vor exista 3,5 miliarde de abonamente 5G, cu o acoperire a zonelor populate de 60%.

Totuşi, ritmul de adopţie variază foarte mult în funcţie de regiune - Europa are un start mai lent şi rămâne cu mult în spatele pieţelor din China, SUA, Coreea, Japonia şi al statelor din Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC – Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Oman), în ceea ce priveşte ritmul implementărilor 5G.

Se anticipează că tehnologia 5G va depăşi pragul de un miliard de abonamente cu doi ani mai repede decât tehnologia 4G LTE la momentul ei. Factorii cheie care stau la baza acestui fapt includ angajamentul timpuriu al Chinei faţă de 5G, precum şi disponibilitatea şi accesibilitatea crescândă a dispozitivelor 5G comerciale - peste 300 de modele de smartphone-uri 5G au fost deja anunţate sau lansate comercial.

De asemenea, estimările arată că acest avânt comercial al tehnologiei 5G va continua în anii următori, stimulat de rolul sporit al conectivităţii, ca parte importantă a redresării economice post-COVID-19.

Astfel, potrivit raportului, pieţele din nord-estul Asiei ar urma să înregistreze aproximativ 1,4 miliarde de abonamente 5G, până în 2026 (având cea mai mare pondere), în timp ce pieţele din America de Nord şi din GCC ar urma să înregistreze cea mai mare rată de adopţie a abonamentelor 5G, acestea însemnând 84% şi respectiv 73% din toate abonamentele mobile din regiunile respective.

„Cea de-a 20-a ediţie a Ericsson Mobility Report arată că am trecut la următoarea etapă în ceea ce priveşte tehnologia 5G, prin prisma lansărilor accelerate şi a extinderii acoperirii pe pieţe precum China, SUA şi Coreea de Sud. Acum este momentul ca scenariile de utilizare avansate să se materializeze şi să livreze beneficiile aduse de 5G. Companiile şi societăţile se pregătesc pentru o lume post-pandemică, în care digitalizarea alimentată de tehnologia 5G are un rol esenţial”, spune Fredrik Jejdling, vicepreşedinte executiv şi Head of Networks, Ericsson. 

Traficul de date continuă să crească de la an la an. La nivel global, traficul de date mobile, cu excepţia celui generat de accesul wireless fix (FWA), a depăşit 49EB (EB = Exabyte) pe lună, la sfârşitul anului 2020, şi se estimează că va creşte de aproape 5 ori, pentru a ajunge la 237EB pe lună în anul 2026. Totodată, smartphone-urile, care în prezent realizează 95% din acest trafic, consumă mai multe date ca niciodată. În plus, la nivel global, utilizarea per smartphone depăşeşte, în medie, 10 GB/lună şi se estimează că va ajunge la 35 GB/lună până la sfârşitul anului 2026. 

Pandemia COVID-19 accelerează digitalizarea şi creşte importanţa şi necesitatea unei conectivităţi mobile de bandă largă fiabile şi de mare viteză. Conform celui mai recent raport, aproape nouă din zece furnizori de servicii de comunicaţii (CSP) care au lansat servicii 5G au şi o ofertă de acces wireless fix (FWA) - 4G şi/sau 5G -, chiar şi pe pieţele cu o adopţie ridicată a fibrei optice. Acest lucru este necesar pentru a face faţă nevoilor ce vor duce la o creştere a traficului FWA care, conform raportului, va ajunge la 64EB, crescând de 7 ori în anul 2026. 

Se estimează că tehnologiile din sfera IoT – conexiunile NB-IoT şi Cat-M (conexiuni de bandă şi acoperire limitată, dar cu putere şi stabilitate crescută, folosite în sisteme IoT localizate) - vor creşte cu aproape 80% în anul 2021, ajungând la aproape 330 de milioane de conexiuni. De asemenea, în anul 2026, acestea ar urma să reprezinte 46% din toate conexiunile celulare IoT.

Raportul conţine şi informaţii statistice referitoare la pieţele din GCC, unde iniţiativele digitale sponsorizate de guverne accelerează atât inovaţia tehnologică, cât şi gradul de adopţie al tehnologiei 5G. În 2019, statele din GCC au fost printre primele din lume care au lansat servicii comerciale 5G şi se estimează că până în anul 2026 acestea vor gestiona un număr total de 62 de milioane de abonamente 5G, înregistrând a doua cea mai mare rată de adopţie a tehnologiei 5G la nivel global. 

760
Share Button

Leave a Reply