Al doilea an de pandemie a adus o creştere a vânzărilor de sisteme desktop, în contextul în care cei care au început să lucreze de acasă şi-au dat seama că pot lucra mai bine pe un desktop, decât pe un laptop.
Dacă în 2020, piaţa PC-urilor a crescut în primul rând datorită laptopurilor, care au fost preferate de companii şi de angajaţii care au trecut la munca de la distanţă, al doilea an aduce o creştere nesperată şi pentru desktop-uri.
Conform IDC, piaţa desktop-urilor a crescut în 2021 cu 7%, ceea ce reprezintă o mare performanţă pentru acest segment, care se află în scădere de mulţi ani.
Analiştii pun creşterea desktop-urilor pe seama faptului că oamenii şi-au dat seama că pot lucra mai eficient cu un monitor mai mare, o tastatură mai bună şi, eventual, un sistem mai puternic per ansamblu.
O performanţă aparte este trecută în dreptul Apple. În al doilea trimestru al anului, după lansarea noului iMac, livrările de desktop-uri ale Apple au crescut cu 23% şi au urcat până la 60% în lunile care au urmat.
Laptopurile sunt aşteptate să crească cu 15% în 2021, ceea ce reprezintă un regres faţă de creşterea cu 29% din primul an pandemic.
534