Zitec: Digitalizarea are şanse mai mari să plece de jos în sus, decât dinspre Bucureşti în restul ţării

Posted by
Share Button

Pandemia ne-a arătat că digitalizarea în România are şanse mai mari să plece de jos în sus decât dinspre Bucureşti spre toată ţara, ceea ce cred că este un lucru foarte bun, a declarat, joi, într-o dezbatere de specialitate organizată în marja Galei Regista 2021, Alexandru Lăpuşan, CEO Zitec.

"Din păcate, noi, în România, suntem undeva pe la coada Europei în ceea ce priveşte digitalizarea, dar asta reprezintă şi o oportunitate. Sunt oportunităţi pe care le-am văzut în pandemie şi vin din comunităţile mici. Dacă vă uitaţi la ce poate să reformeze statul prin instituţiile centrale pare că viteza este foarte mică, spre deloc uneori. În instituţiile mai mici, în primăriile mai mici lucrurile se pot întâmpla cu viteză mai mare. De aceea cred că pandemia a arătat că digitalizarea la noi, în România, are şanse mai mari să plece de jos în sus decât dinspre Bucureşti spre toată ţara şi asta cred că este un lucru foarte bun. Asta arată că abordări cum ar fi de tip "Software as a Service", cum este şi Regista, pot fi adoptate rapid, aplicate rapid şi se pot potrivi într-o grămadă de situaţii. Nu prea mai vrem soluţiile alea monstru făcute pe bugete enorme şi care nu ajuns să fie puse în practică aproape niciodată. Cu soluţii moderne, cu cloud computing lucrurile pot să meargă. Am văzut această deschidere din partea primăriilor cu care noi am reuşit să colaborăm şi o creştere deosebită aici. Noi am ajuns, până la urmă, să avem în prezent 800 de UAT-uri (Unităţi Administrativ - Teritoriale, n.r.), cu o creştere foarte mare în pandemie. Din perspectiva digitalizării, un pic ne-a trezit la realitate şi este un lucru foarte bun", a menţionat Lăpuşan.

Acesta a adăugat că "drumul e lung, dar cred că împreună şi cu o metodă de a face business curată şi corectă în piaţa liberă, cu produse variate, cu concurenţă reală, până la urmă cetăţenii primesc cea mai bună calitate".

Regista Digital, compania dedicată digitalizării administraţiei publice din România, organizează, joi, Gala Regista 2021, primul eveniment naţional în care vor fi premiate primăriile şi instituţiile care s-au remarcat în procesul de digitalizare în anul precedent.

Aplicaţia Regista este dezvoltată de Zitec, lider pe piaţa de IT & digital marketing din România, specializat în dezvoltarea de soluţii şi servicii de transformare digitală.

Până în prezent, peste 800 de instituţii publice şi companii din toate judeţele României şi-au îmbunătăţit procesele de lucru şi au redus birocraţia prin intermediul Regista, lider de piaţă pe segmentul aplicaţiilor de registratură şi managementul documentelor în administraţia publică locală.

Regista are peste 15.000 de utilizatori la nivel naţional care au înregistrat de-a lungul timpului peste 16 milioane de documente în aplicaţie, şi numără peste 500 de instituţii care folosesc portalul e-Guvernare. 

525
Share Button

Leave a Reply