Cea mai mare parte dintre companiile globale (85%) şi-au declarat interesul faţă de tehnologia 5G, iar peste jumătate dintre acestea (56%) anunţă investiţii pe acest segment în următorii trei ani, relevă rezultatele incluse în cea de-a treia ediţie a studiului EY - Reimagining Industry Futures, publicate luni.
Conform datelor EY, aproape jumătate dintre respondenţi (49%) spun că vor utiliza prioritar tehnologia 5G pentru a-şi optimiza procesele, în timp ce 28% consideră că o vor folosi pentru aplicaţii mai avansate, cum ar fi realitatea virtuală şi realitatea augmentată.
În plus, întreprinderile se concentrează, în prezent, să-şi consolideze rezilienţa afacerii, să asigure îndeplinirea priorităţilor corporative şi să răspundă la aşteptările stakeholderilor. Astfel, 85% dintre respondenţi au spus că interesul lor pentru tehnologia 5G este influenţat de criza sanitară globală, un procent în creştere de la 52% din ediţia de anul trecut.
De asemenea, opt din sece companii (80%) au afirmat că intenţia lor de a adopta tehnologia 5G este determinată de perturbările survenite în lanţurile de aprovizionare, în timp ce 71% au spus că principala influenţă o reprezintă grija faţă mediu, aspectele sociale şi de guvernanţă corporativă (ESG).
În acest context, 37% dintre cei chestionaţi au declarat că ofertele propuse, în prezent, de către furnizorii de tehnologii 5G şi IoT nu satisfac nevoile lor în materie de rezilienţă şi continuitate a afacerii, iar 47% sunt de părere că acestea nu corespund obiectivelor lor în materie de sustenabilitate.
Potrivit sursei citate, planurile de investiţii în tehnologia 5G pentru aceeaşi perioadă de timp înregistrează cel mai ridicat nivel în Europa, în creştere de la 5% anul trecut, când Europa se plasa în urma celorlalte regiuni, la 76% în prezent.
"Este un aspect care semnalează nu doar o abordare mai conservatoare în privinţa 5G, ci şi o stagnare a gradului de încredere în general. Numai 24% dintre companiile respondente au declarat că sunt foarte încrezătoare că pot implementa tehnologia 5G cu succes (în scădere cu 1% faţă de anul trecut). La această situaţie se adaugă şi gradul redus de înţelegere de către companii a modului în care 5G se poate combina cu alte tehnologii emergente, un aspect care este în prezent invocat drept principalul impediment pentru percepţia 5G şi care s-a clasat pe locul al cincilea anul trecut", notează realizatorii studiului.
Peste trei sferturi (77%) dintre companiile respondente susţin că sunt interesate de utilizarea reţelelor private ca să implementeze 5G şi IoT pentru diverse aplicaţii, iar 71% că ar dori să achiziţioneze soluţii 5G printr-un intermediar, nu direct de la un operator telecom.
Totodată, 19% din totalul celor intervievaţi afirmă că nu au încredere în operatorii telecom, ca experţi în transformarea digitală. În schimb, 30% dintre companii au declarat că îi preferă pe furnizorii de echipamente de reţea ca experţi în transformarea digitală, în creştere de la 19% anul trecut.
În plus, 69% dintre respondenţi au subliniat că, deja, colaborează cu alte companii în cadrul unui ecosistem de afaceri, procent care nu s-a schimbat faţă de ediţia de anul trecut a studiului EY. Cu toate acestea, peste o treime (36%) dintre companii caută parteneriate pe verticală cu organizaţii din alte sectoare (în creştere de la 24% anul trecut), în timp ce 73% preferă furnizorii care pot oferi relaţii de ecosistem în cadrul ofertelor lor lor 5G.
A treia ediţie a studiului "EY Reimagining Industry Futures" se bazează pe un sondaj online al percepţiilor privind tehnologia 5G şi internetul lucrurilor (IoT), realizat în rândul a 1.018 companii din toată lumea, în perioada noiembrie - decembrie 2021.
503