Microsoft, Samsung şi Lenovo vor fi primele companii care vor vinde dispozitive cu noul sistem de operare al Google, Android 12L.
La jumătate de an distanţă de când a anunţat Android 12L, Google vine cu acum cu un update, spunând că primele dispozitive care vor folosi acest sistem de operare vor fi lansate cândva anul acesta. Primele companii care vor îmbrăţişa, în lipsă de altceva, Android 12L, vor fi Lenovo, Samsung şi rivalul - prieten Microsoft.
Nu surprinde că Samsung şi Lenovo se află în primul val de adopţie al lui Android 12L, Samsung fiind partenerul de încredere al Google, iar Lenovo testând o versiune beta a acestui sistem de operare încă de anul trecut.
Mai puţin aşteptată este intrarea rapidă a Microsoft în barca Google, dat fiind istoricul dintre cele două companii pe piaţa telefoanelor. Însă, Microsoft are nevoie de un astfel de sistem de operare pentru Surface Duo.
Android 12L este o versiune de Android care conţine optimizări speciale pentru dispozitivele pliabile. Aceste optimizări vizează, în primul rând, interfaţa grafică, ce a fost modificată în mai multe privinţe pentru a folosi mai eficiente ecranele mai mari şi a se adapta de la modul pliat, la cel deschis al acestor dispozitive.
463