Datele interne ale Samsung au fost accesate de hackeri, care au obţinut coduri sursă ale dispozitivelor Galaxy

Posted by
Share Button

Grupul sud-coreean Samsung a declarat luni că hackerii au accesat datele interne ale companiei, obţinând acces la unele coduri sursă ale dispozitivelor marca Galaxy, cum ar fi smartphone-urile, transmite CNBC.

Declaraţia uriaşului producător de electronice sud-coreean vine după ce grupul de hacking Lapsus$ a susţinut în weekend, prin intermediul canalului său de pe platforma Telegram, că a furat 190 de gigaocteţi de coduri sursă confidenţiale ale Samsung.

Samsung nu a numit niciun hacker anume în comunicatul său şi nici ce date au fost furate.

”Recent am fost anunţaţi că a existat o breşă de securitate legată de anumite date interne ale companiei. Imediat după descoperirea incidentului, ne-am consolidat sistemul de securitate. Conform analizei noastre iniţiale, accesarea datelor implică unele coduri sursă legate de funcţionarea dispozitivelor Galaxy, dar nu include informaţiile personale ale consumatorilor sau angajaţilor noştri”, a declarat un purtător de cuvânt al Samsung pentru CNBC.

Produsele de consum Samsung, cum ar fi smartphone-urile şi tabletele, sunt sub marca Galaxy. Compania a spus că nu anticipează niciun impact asupra afacerii sau clienţilor săi.

Lapsus$ este acelaşi grup care a revendicat responsabilitatea pentru o accesare a datelor producătorului de cipuri Nvidia, luna trecută.

485
Share Button

Leave a Reply