Microsoft – acuzat cu exemple că evită plata taxelor în mai multe țări. Reacția companiei

Posted by
Share Button

Gigantul informatic american Microsoft folosește o structură complexă pentru a evita plata impozitelor pentru miliarde de dolari în țările în care are contracte publice profitabile, potrivit unui studiu publicat și citat de Le Figaro.

„În multe cazuri, Microsoft nu a plătit niciun impozit în ultimii ani, transferând profiturile către companii cu sediul fiscal în Bermude și în alte paradisuri fiscale”, a declarat într-un comunicat Centrul pentru cercetare și responsabilitate fiscală corporatistă (Cictar), o firmă de cercetare cu sediul în Australia.

„Microsoft se laudă că oferă acționarilor săi marje de profit de peste 30%. Cu toate acestea, în Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă, (compania) raportează randamente de numai 3 până la 4%”, a declarat Jason Ward, analist la această firmă, citat în comunicat. „Nu pare credibil că aceste piețe înfloritoare au performanțe atât de slabe”, a adăugat el, numind acest lucru „un uriaș semnal de alarmă privind evaziunea fiscală” care „privează sectorul public de veniturile atât de necesare”, în ciuda „miliardelor câștigate ca furnizor al guvernelor” din aceste țări, arată articolul.

22,4 miliarde de dolari în dividende, dar o sarcină fiscală de 15 dolari Potrivit studiului, Microsoft Global Finance, o filială irlandeză care are statut de rezident fiscal în Insulele Bermude, a centralizat investiții de peste 100 de miliarde de dolari și, în ciuda unui profit operațional de 2,4 miliarde de dolari, nu a plătit niciun impozit în 2020. Într-un alt exemplu citat de Cictar, Microsoft Singapore Holdings a raportat pentru 2020 profituri, din dividende, de 22,4 miliarde de dolari, dar a anunțat o taxă de impozitare de numai 15 dolari. Cu toate acestea, potrivit studiului, Microsoft a semnat contracte publice în valoare de cel puțin 3,3 miliarde de dolari în Marea Britanie, SUA, Australia și Canada în ultimii cinci ani. Firma subliniază că Microsoft este investigată de autoritățile fiscale din SUA și din alte țări, inclusiv din Australia, și că „peste 80% din totalul veniturilor sale din străinătate trec prin Puerto Rico și Irlanda”. „În anii fiscali 2021 și 2020, centrele noastre operaționale regionale străine din Irlanda și Puerto Rico, care sunt impozitate cu rate mai mici decât cea din SUA, au generat 82% și 86% din venitul nostru străin înainte de impozitare”, a precizat Microsoft în raportul său anual pe 2021. Contactată de autorii raportului, Microsoft i-a asigurat pe aceștia că respectă „toate legile și reglementările locale” din țările în care își desfășoară activitatea.

403
Share Button

Leave a Reply