Mai mult de jumătate din site-urile care compun internetul mainstream sunt dubluri, susține chiar Google, care deține cel mai popular motor de căutare cu cel mai mare index de site-uri.
În cadrul unei conferințe pe teme SEO ce a avut loc în Singapore, Gary Illyes de la Google a ținut o prezentare în care, printre altele, a făcut cunoscut faptul că aproximativ 60% dintre site-urile web sunt duplicate. Date fiind trendurile actuale tehnice, dar și de conținut, procentul poate fi considerat unul mare, dar nu neapărat unul surprinzător.
Sintagma „site-uri duplicate” se referă la site-uri care au același conținut sau care copiază conținutul aproape cuvânt cu cuvânt de pe alte site-uri. Însă, conținutul nu este singurul element luat în considerare. Există multe site-uri care sunt indexate atât cu HTTPS, cât și cu HTTP, cu sau fără „www” în față sau cu ori fără „/” la finalul adresei web. Când adresa unui site web apare, de exemplu, și cu și fără „/” la final, acesta devine duplicat. Site-urile duplicate pot crea probleme pentru cei care le dețin, deoarece Google penalizează conținutul duplicat. Penalizarea aduce o rankare mai slabă în Google, ceea ce înseamnă mai puțin trafic din motorul de căutare.
341