Samsung și LG își vor crește cu mai multe miliarde de dolari investițiile în Vietnam

Posted by
Share Button

Giganţii sud-coreeni Samsung şi LG intenţionează să-şi majoreze cu miliarde de dolari investiţiile în Vietnam, au anunţat marţi presa şi Guvernul ţării din sud-estul Asiei, transmite Reuters.

Anunţul vine după ce Samsung a redus de două ori anul acesta producţia de smartphone în Vietnam, din cauza încetinirii cererii pe plan global.

Samsung Electronics, cel mai mare investitor străin în Vietnam, va majora cu două miliarde de dolari investiţiile în ţara din sud-estul Asiei, ajungând la un total de 20 de miliarde de dolari, susţine presa de stat din Vietnam.

De ani de zile Samsung produce în Vietnam aproximativ jumătate din smartphone-urile sale, acestea fiind responsabile pentru aproape o cincime din exporturile totale ale ţării.

Separat, Guvernul de la Hanoi a informat că LG va investi patru miliarde de dolari pentru a produce componente pentru smartphone.

LG, care a investit până acum 5,3 miliarde de dolari în Vietnam, nu a răspuns solicitărilor de a comenta informaţia

Investiţiile vin după ce Vietnam şi Coreea de Sud au informat marţi că şi-au actualizat relaţiile „la un parteneriat strategic cuprinzător”, pe care Vietnam l-avut până acum doar cu China, Rusia şi India.

Comerţul bilateral între cele două ţări ar urma să ajungă anul viitor la 100 miliarde de dolari, şi până în 2030 la 150 miliarde de dolari, de la 78 miliarde de dolari anul trecut.

Samsung este cel mai mare mare producător din lume de chipuri de memorie şi de telefoane mobile inteligente.

328
Share Button

Leave a Reply