Barometru: Piaţa comerţului electronic din România este dominată de femei, la fel ca în Uniunea Europeană

Posted by
Share Button

Piaţa comerţului electronic european este dominată de femei (56%), iar cea din România a urmat tendinţele europene, se arată în cel mai recent studiu "Barometrul e-commerce 2023. De ce iubim femeile e-shopper", dat publicităţii marţi de o companie locală de curierat.

Potrivit DPD România, în topul produselor preferate de cumpărătorii online români se află cele din categoriile Beauty/Health Care (64%, faţă de 48% media UE), Fashion (România 63%, UE 59%) şi Încălţăminte (România 58%, UE 49%). Imediat sub podium se află Medicamentele, segment ce ocupă poziţia a şasea, la nivel european.

Studiul de specialitate relevă faptul că e-shopperul român al momentului este o persoană de gen feminin (56%, exact ca media UE), cu vârsta medie de 40,5 ani (UE, 42,4 ani), cu venituri medii plus (39%, UE 44%), care primeşte peste trei colete într-o lună şi locuieşte în mediul urban (89%, UE 86%).

De asemenea, majoritatea covârşitoare a acestui tip de consumatori (80%) postează un feedback după achiziţia online (UE 69%), iar 73% urmăresc activitatea influencerilor (medie în UE, de 56%).

În ceea ce priveşte femeile "e-shopper", cercetarea DPD România arată că, în mare parte, sunt tinere, din categoriile 18-34 de ani (50%), categoria 35-54 de ani fiind, totodată, foarte bine reprezentată (37%), se află în Moldova (22%), Ardeal (21%), Muntenia (16%) şi Bucureşti (14%) şi locuiesc în oraşe mari, de până la 250.000 de locuitori (33%).

În context, aproape trei sferturi dintre persoanele de sex feminin (73%) consideră preţul ca factor determinant pentru o achiziţie (UE, medie de 61%). Româncele sunt campioane şi la capitolele "în căutarea unui chilipir" (83%, UE 69%), respectiv "căutarea de discounturi şi evenimente gen Black Friday ori reduceri sezoniere" (71% vs UE, medie de 53%).

Conform cercetării, care are un capitol important dedicat unor pieţe regionale de interes pentru magazinele online româneşti, precum Bulgaria Polonia, Slovacia şi Ungaria, e-shopperii din aceste ţări fac des cumpărături online din străinătate, ceea ce constituie o oportunitate importantă. Astfel, principalele categorii de produse achiziţionate online în sud-estul Europei sunt, la fel ca în România, cele din categoriile Beauty/Health Care, Fashion şi Încălţăminte.

Totodată, în timp ce la produsele Beauty/Health Care pe primul loc sunt românii (64%), slovacii sunt cei mai preocupaţi de produsele Fashion (69%), polonezii la Încălţăminte (64%), ungurii la Fresh-food (43%), iar bulgarii depăşesc media UE la cărţi (47%), la fel ca polonezii (50%).

Barometrul e-commerce 2023 are un capitol important dedicat şi pieţei de curierat, iar rezultatele arată că un criteriu principal de care ţin cont consumatorii europeni atunci când iau decizia de cumpărare online se referă la livrarea gratuită (40%), considerat motorul de dezvoltare numărul 1 al comerţului electronic. Şi aici, românii se situează la o medie de 41%, puţin peste media europeană.

"În schimb, dacă pentru e-shopperii europeni cel mai important criteriu este returul gratuit (27%), românii nu par să pună chiar aşa mare preţ pe acest aspect (23%, abia al patrulea criteriu). De altfel, anul trecut doar 9% dintre cumpărătorii obişnuiţi şi-au returnat ultima achiziţie; de două ori mai puţini decât în 2021 (UE 14%). Totuşi, procesul de returnare a fost perceput ca fiind unul care nu a necesitat un efort prea mare (România 53%, UE 55%). O explicaţie ar putea fi aceea că mulţi e-shopperi au verificat politicile de retur înainte de a face achiziţia şi că magazinele online şi-au îmbunătăţit mult serviciile şi produsele. În cele mai multe cazuri (61%), coletul returnat a fost ridicat de curier de la domiciliul e-shopperului (UE, abia 26%!)", notează studiul citat.

Pentru 81% dintre e-shopperii români (71% UE) este important să ştie dinainte cine este curierul, iar principalele motive sunt următoarele: livrarea e mai sigură dacă ştii cine o face (România 48%, UE 37%), mai de calitate (România 32%, UE 36%) sau pentru că, în acest, fel evită un curier cu care au avut probleme (România 27%, UE 30%).

În plus, e-shopperii români se distanţează mult de media europeană (78%) şi prin faptul că preferă ca livrarea să se facă acasă (84%). La mare distanţă în ordinea preferinţelor de livrare se află oficiile poştale 25% (UE 15%), respectiv lockerele (România 25%, UE 20%). Cumpărătorii online români se disting de asemenea prin preferinţa de a plăti cash la livrare (România 15%, UE doar 7%).

382
Share Button

Leave a Reply