Google, parte a grupului Alphabet, a declarat marţi că va şterge conturile care au rămas neutilizate timp de doi ani, începând din decembrie, în încercarea de a preveni ameninţările de securitate, inclusiv hackurile, transmite Reuters.
Compania a spus că, dacă un cont Google nu a fost utilizat sau nu a fost conectat timp de cel puţin doi ani, ar putea şterge contul şi conţinutul din Google Workspace, care include Gmail, Docs, Drive, Meet şi Calendar, precum şi YouTube şi Google Photos.
Modificarea politicii se aplică numai conturilor Google personale, nu şi celor pentru organizaţii precum şcoli sau companii.
În 2020, Google a spus că va elimina conţinutul stocat într-un cont inactiv, dar nu va şterge contul în sine.
Începând de marţi, Google va trimite mai multe notificări la adresa de e-mail a contului şi e-mailul de recuperare a conturilor inactive, înainte de ştergere.
Săptămâna trecută, Elon Musk a spus că Twitter va elimina conturile care au fost inactive de câţiva ani şi le va arhiva, spunând că acţiunea ”este importantă pentru a elibera numele de utilizatori abandonate”.
368