Acţiunile Dell Technologies au crescut cu până la 22,2% şi au atins un nivel record vineri, compania şi-a îmbunătăţit estimările financiare pentru 2023, datorită inteligenţei artificiale (AI) şi stabilizării cererii de hardware pentru computere, după o scădere de luni de zile, transmite Reuters.
Volumul tranzacţiilor a fost de 5,4 ori mai mare decât media pe 10 zile.
Acţiunile Dell au crescut cu peste 70% în acest an.
Dell a raportat venituri în al doilea trimestru şi profit pe acţiune peste estimările analiştilor.
Veniturile din servere şi reţele au crescut cu 11% faţă de primul trimestru, la 4,27 miliarde de dolari, ca urmare a cererii mai mari de servere optimizate pentru AI, a spus Dell.
În timp ce un analist al JPMorgan nu vede AI ca un factor principal, analistul a scris că ”ajută la vizibilitatea unei recuperări, Dell subliniind că 20% din comenzile AI (în venituri) au fost pentru servere bazate pe AI”.
Cel puţin 10 analişti şi-au majorat preţurile ţintă pentru acţiunile Dell după raport, mai mulţi, inclusiv de la Credit Suisse şi Evercore ISI, citând poziţia sa de a beneficia de AI.
286