Furnizorii de servicii de comunicaţii electronice au posibilitatea de a modifica unilateral contractele încheiate cu utilizatorii finali, însă şi aceştia din urmă pot denunţa înţelegerea, fără plata unor penalităţi, în cel mult 30 de zile de la notificare, dacă nu acceptă noile condiţii, informează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Potrivit unui comunicat de presă al arbitrului pieţei locale telecom, singurele situaţii în cazul modificării unilaterale a contractului în care utilizatorii finali, în mod excepţional, nu pot denunţa contractul fără penalităţi sau despăgubiri sunt: cele de natură pur administrativă şi care nu au niciun efect negativ asupra utilizatorului final (de exemplu modificări ale datelor de contact ale furnizorului); atunci când acestea sunt impuse prin efectul legii; când acestea sunt exclusiv în beneficiul utilizatorului final (cum ar fi includerea unor beneficii suplimentare în pachetul de servicii achiziţionat).
ANCOM precizează că a stabilit formatul şi modalităţile de transmitere a notificării privind intenţia modificării unilaterale a contractului. Astfel, notificarea trebuie să fie redactată cu caractere lizibile care sunt în contrast cu fondul documentului, textul trebuie să fie uşor de înţeles, iar titlul trebuie să fie sugestiv şi să evidenţieze caracterul unilateral al modificărilor propuse.
Documentul poate fi comunicat abonaţilor în format letric, prin scrisoare sau în format electronic, prin SMS, mesaj la adresa de poştă electronică sau prin contul de client, în acest din urmă caz, notificarea trebuind să fie însoţită de un SMS şi/sau e-mail de avertizare cu privire la transmiterea acesteia.
"În cazul în care notificarea este comunicată utilizatorilor pe suport de hârtie, dimensiunea va fi cel puţin egală cu standardul A4, iar conţinutul va fi scris în mod obligatoriu cu caractere de cel puţin 12p. Notificarea trebuie să fie separată de orice alt document transmis. Pentru notificările transmise prin poşta electronică sau prin contul de client, fişierul electronic care conţine notificarea trebuie să fie separat de orice alt fişier electronic şi să poarte o denumire sugestivă. În acelaşi timp, subiectul mesajului trimis prin intermediul poştei electronice sau al mesajului de avertizare cu privire la existenţa notificării în contul de client trebuie să reflecte, în mod clar, faptul că este vorba despre o modificare unilaterală a contractului. Atunci când notificarea comunicată utilizatorilor prin SMS conţine un link care face trimitere către un document de pe pagina de internet proprie a furnizorului, aceasta trebuie să respecte, cumulativ, următoarele cerinţe: textul notificării trebuie să includă cel puţin informaţia referitoare la intenţia modificării unilaterale a contractului şi să indice principalele elemente care fac obiectul modificării; documentul la care face trimitere link-ul menţionat în SMS trebuie să fie un fişier cu extensia ".pdf" şi să fie datat şi validat prin semnătura electronică calificată a unui reprezentant al furnizorului. Acest document nu va putea fi modificat ulterior fără înştiinţarea abonatului şi va putea fi accesat/descărcat cel puţin pe durata de valabilitate a modificărilor propuse prin notificare", notează sursa citată.
Autoritatea subliniază faptul că, în cazul serviciilor furnizate pe bază de abonament, la momentul încheierii contractului, utilizatorul optează, prin intermediul unei clauze contractuale, pentru transmiterea notificării în format letric sau electronic, dar opţiunea poate fi modificată prin acordul părţilor pe parcursul derulării contractului.
În privinţa denunţării unilaterale a contractului, furnizorul are obligaţia de a pune la dispoziţia utilizatorilor finali următoarele modalităţi: apel telefonic la numărul indicat în notificare, scrisoare transmisă la adresa indicată în notificare, o modalitate de contact în mediul online/electronic/digital indicată în notificare cu asigurarea şi transmiterea dovezii înregistrării solicitării, denunţare scrisă depusă în orice unitate în care furnizorul îşi desfăşoară activitatea în permanenţă sau în mod obişnuit, cerere de portare/transfer formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării notificării.
Conform prevederilor legale, ANCOM poate lua măsuri în cazul în care furnizorii modifică puncte din contractele încheiate cu utilizatorii finali fără a transmite notificarea privind intenţia de a modifica unilateral contractul, dacă nu respectă condiţiile privind formatul şi conţinutul notificării sau dacă, în urma transmiterii acesteia, nu oferă utilizatorilor dreptul de a denunţa contractul, în condiţiile impuse de lege.
255