Marea Britanie va găzdui luna viitoare primul summit global referitor la siguranţa inteligenţei artificiale (AI), cu scopul de a-şi crea, după Brexit, un rol de arbitru între Statele Unite, China şi Uniunea Europeană, într-un sector al tehnologiei în continuă creştere, transmite Reuters.
Summitul din 1-2 noiembrie se va concentra pe ameninţarea existenţială pe care o reprezintă inteligenţă artificială, potrivit opiniei unor politicieni, între care se află şi prim-ministrul britanic Rishi Sunak.
Sunak, care vrea ca Marea Britanie să devină un hub pentru siguranţa AI, a spus că tehnologia ar putea fi folosită de criminali şi terorişti pentru a crea arme de distrugere în masă.
În schimb, UE a acordat până acum prioritate implicaţiilor tehnologiei pentru drepturile omului şi transparenţa corporativă.
Sunak va găzdui aproximativ 100 de oaspeţi la Bletchley Park, locul din sudul Angliei unde matematicianul Alan Turing a descifrat codul Enigma al Germaniei naziste.
Vicepreşedintele SUA Kamala Harris şi CEO-ul Google DeepMind, Demis Hassabis, sunt în fruntea unei liste de invitaţi care include parlamentari, pionierii AI şi academicieni.
Scopul summitului este de a lansa dialogul internaţional cu privire la reglementarea inteligenţei artificiale, a declarat Matt Clifford, un investitor în tehnologie şi unul dintre cei doi organizatori şefi ai săi.
”Nu este un parlament. Nu facem legi. Nu facem tratate. Încercăm să aducem la discuţii oameni diferiţi cu opinii foarte diferite”, a spus Clifford.
Agenda guvernului Regatului Unit pentru eveniment, publicată în această săptămână, include discuţii despre progresele imprevizibile ale tehnologiei şi potenţialul ca oamenii să piardă controlul asupra acesteia.
Dar unii analişti au spus că această conferinţă nu ar trebui să se concentreze atât de specific pe ameninţările existenţiale. Ei spun că există preocupări mai presante.
”Majoritatea oamenilor cu care vorbesc sunt nedumeriţi că Marea Britanie a adoptat această abordare. Întrebarea este: ce ai de gând să faci în privinţa asta”, a spus Stephanie Hare, autor şi cercetător principal în etica tehnologiei.
Când Sunak a anunţat pentru prima dată summit-ul, în iunie, personalităţi înalte avertizaseră deja despre riscurile existenţiale ale AI.
Mogulul Tesla Elon Musk a cerut o pauză în dezvoltarea unor astfel de sisteme. Fostul cercetător al Google şi ”naşul inteligenţei artificiale” Geoffrey Hinton a spus că tehnologia reprezintă o ameninţare mai urgentă pentru umanitate decât schimbările climatice.
Criticii se întreabă de ce Marea Britanie s-a numit centrul siguranţei AI. Susţinătorii afirmă însă că summitul va sublinia poziţia Londrei ca centru tehnologic de vârf la nivel mondial.
Potrivit datelor Dealroom, publicate în decembrie, companiile tehnologice britanice au strâns mai mult capital în 2022 decât cele din Franţa şi Germania la un loc.
În săptămânile după ce Sunak a anunţat summit-ul, OpenAI a spus că va deschide primul său birou în afara SUA, la Londra, în timp ce Google a publicat o analiză care sugerează că investiţiile suplimentare în AI ar oferi un impuls de 400 de miliarde de lire sterline pentru economia Marii Britanii până în 2030.
Marc Warner, CEO al firmei de inteligenţă artificială Faculty din Londra, care participă la summit, a declarat: ”Există trei poli mari în lume: SUA, UE şi China. Dacă vrei să încerci să faci ceva colaborare internaţională, nu este evident că oricare dintre aceştia ar lăsa-o să fie situată în celelalte.”
El a adăugat: ”Dacă sunteţi de acord că Londra este al treilea oraş ca importanţă în domeniul inteligenţei artificiale, după San Francisco şi Beijing, şi că Marea Britanie este relativ neutră în comparaţie cu cele trei mari blocuri, este o propunere sensibilă”.
UE a confirmat că vicepreşedintele Vera Jourova a primit o invitaţie la eveniment, dar nu a confirmat participarea acesteia.
”Acum reflectăm asupra posibilei participări a UE”, a declarat un purtător de cuvânt pentru Reuters.
La momentul redactării acestui articol, cei doi membri ai Parlamentului European care au condus elaborarea Legii AI a blocului, Brando Benifei şi Dragoş Tudorache, nu primiseră invitaţii.
”Se pare că concentrarea acestui eveniment pe siguranţă ar putea fi un concept diferit de siguranţă faţă de Legea AI, care a fost centrată pe protejarea drepturilor fundamentale”, a spus Benifei.
În timp ce arhitecţii reglementării AI din Europa ar putea să nu fie prezenţi, guvernul britanic s-a confruntat cu critici pentru un potenţial participant: China.
Miercuri, Financial Times a anunţat că China era aşteptată să participe, citând surse din guvernele chinez şi britanic.
Departamentul pentru Ştiinţă, Inovare şi Tehnologie nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.
Ministrul Finanţelor, Jeremy Hunt, a apărat decizia într-un interviu acordat lui Politico, spunând: ”Dacă încerci să creezi structuri care să facă din inteligenţa artificială ceva care, în general, este un beneficiu net pentru umanitate, atunci nu poţi ignora pur şi simplu a doua cea mai mare economie din lumea."
301