În preludiul alegerilor la nivelul UE din acest an, Grupul de cooperare NIS cu sprijinul Agenţiei UE pentru Securitate Cibernetică (ENISA), Comisia Europeană şi Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) au actualizat compendiul privind securitatea cibernetică a alegerilor.
Potrivit unui comunicat al ENISA, primul compendiu privind securitatea cibernetică a alegerilor a fost publicat în 2018. De la alegerile precedente din UE, în 2019, peisajul ameninţărilor referitoare la alegeri a evoluat semnificativ. De exemplu, evoluţiile rapide în domeniul inteligenţei artificiale (AI), inclusiv falsurile profunde, angajarea de hacktivişti, sofisticarea factorilor de ameninţare, împreună cu contextul geopolitic actual, evidenţiază necesitatea actualizării compendiului pentru a reflecta riscurile şi ameninţările actuale.
Directorul general al Agenţiei UE pentru Securitate Cibernetică, Juhan Lepassaar, a subliniat că "fiabilitatea proceselor electorale ale UE depinde de infrastructurile securizate cibernetice şi de integritatea şi disponibilitatea informaţiilor. Trebuie să evaluăm noile provocări, să sporim pregătirea şi să asigurăm protecţia democraţiilor noastre".
La rândul ei, Manuela-Maria Catrina, adjunct al Directorului DNSC (Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică din România) şi preşedintele Grupului de cooperare NIS, a declarat: "Ca preşedinţi ai grupurilor de lucru pentru alegeri, suntem recunoscători pentru nivelul de cooperare şi sprijinul pe care toţi membrii l-au arătat şi vrem să mulţumim acestora şi ENISA pentru activitatea care a avut ca rezultat acest document atât de necesar în contextul celui mai mare an electoral din istorie. Sperăm că publicul ţintă va găsi util acest document şi suntem decişi să completăm aceste cunoştinţe după lecţiile învăţate în 2024".
A doua versiune a compendiului UE privind rezilienţa şi securitatea cibernetică a alegerilor acoperă întregul spectru al ciclului electoral. Prezintă ameninţările şi riscurile actuale de securitate cibernetică, ilustrând exemple de incidente din trecut şi studii de caz. Luând în considerare diversitatea proceselor electorale naţionale din UE, compendiul oferă o compilaţie de recomandări practice şi măsuri care urmează să fie utilizate de entităţile UE şi autorităţile naţionale care sprijină alegerile.
În plus, a fost adăugată o referire la ameninţările hibride (inclusiv ameninţările emergente) care ar putea afecta securitatea alegerilor, cum ar fi manipularea informaţiilor şi interferenţa străină (FIMI), dezinformarea pe reţelele sociale, AI şi falsurile profunde.
273