Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G, informează Administraţia Prezidenţială.

Blog de gadgeturi, IT & idei exceptionale
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G, informează Administraţia Prezidenţială.
Grupul Samsung Electronics mizează pe comenzile venite din Europa pentru a-şi creşte afacerile cu echipamentele de reţea, a declarat marţi un director din conducerea concernului sud-coreean, în condiţiile în care se înmulţesc reţelele 5G iar liderul global, grupul chinez Huawei Technologies, se concentrează pe piaţa sa internă, transmite Reuters.
Samsung Electronics lansează noul smartphone Samsung Galaxy A22 5G, cel mai recent din colecția sa de dispozitive 5G. Seria A este gândită special pentru ca cele mai recente produse inovatoare Samsung să fie mai accesibile unui public cât mai larg. Galaxy A22 5G va fi disponibil din prima jumătate a lunii iulie cu prețuri începând de la €229.
Deoarece am cumpărat un Samsung Galaxy S21 5 G, scriem și acest review pentru TechnoReport.ro. Dacă o să fim puțin mai subiectivi, să ne iertați, dar la fel ca în acest caz, este alegerea noastră.
POCO Global, un brand popular printre tinerii pasionați de tehnologie din întreaga lume, lansează azi POCO M3 Pro 5G. Echipat cu procesorul de nivel flagship MediaTek Dimensity 700 5G, acest telefon nou și îmbunătățit oferă performanțe excelente și experiențe de divertisment unice, cu suport dual SIM 5G. Display-ul super fluid de 90Hz asigură în același timp o eficiență energetică optimă pentru o durată de viață extrem de lungă a bateriei.
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege care reglementează implementarea reţelelor 5G. Senatul urmează să voteze decizional propunerea legislativă.
Operatorul Orange, în parteneriat cu Institutul de Cercetare Campus al Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB), au deschis primul laborator 5G din România, un hub în care mediul academic, startup-urile şi companiile pot să testeze soluţiile bazate pe tehnologia 5G. Grupul Orange a anunţat încă din februarie că deschide nouă laboratoare Orange 5G, în regiuni din Europa în care Grupul Orange este prezent, din care unul în România, prin care firmele şi ceretătorii pot testa utilitatea adusă de tehnologia 5G.
Samsung Electronics. Co., Ltd. a dezvoltat o nouă tehnologie radio 5G de bandă largă, care extinde lățimea de bandă suportată de către echipamentele radio de ultimă generație, precum cele de tip Massive MIMO, ajutând operatorii să poată implementa tehnologia 5G într-un mod mai flexibil și mai rentabil. Prin intermediul acestei noi tehnologii, Samsung va extinde lățimea de bandă suportată de echipamentele radio 5G la 400 MHz – dublu față de 200 MHz din echipamentele radio comerciale actuale.
Europa trebuie să pompeze 300 de miliarde de euro (355 de miliarde de dolari) în infrastructura sa de telecomunicaţii până în 2025, dacă vrea să dezvolte o reţea ultra rapidă 5G în cele 27 de state membre UE, pentru a sprijini creşterea economiei şi a profita de potenţialul tehnologiei, se arată într-un raport publicat joi de firma de consultanţă BCG, transmite Reuters.
Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat că s-a clasat pe primul loc la numărul de brevete 5G esențiale (Standard Essential Patent – SEP), conform unui studiu, realizat de IPlytics, o firmă de cercetare de piață din Berlin, compusă din economiști, oameni de știință și ingineri. Rezultatele au fost publicate într-un raport recent al IPlytics: „Cine conduce în cursa brevetelor 5G? O analiză a domeniului brevetelor esențiale 5G (SEPs) declarate și contribuțiile standardelor sale.”