Apple a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit de 22,5 miliarde de dolari, în creştere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce vânzările s-au majorat cu 6%, până la 118 miliarde de dolari, relatează agenţia EFE.

Blog de gadgeturi, IT & idei exceptionale
Apple a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit de 22,5 miliarde de dolari, în creştere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce vânzările s-au majorat cu 6%, până la 118 miliarde de dolari, relatează agenţia EFE.
Apple va include mai puţine accesorii în cutia în care va livra noile iPhone-uri, pentru a reduce cheltuielile şi a încuraja achiziţionarea separată a acestora.
Apple a prezentat o nouă versiune de iOS, care va include numeroase noutăţi, inclusiv pe partea de intimitate. Multe dintre acestea, însă, sunt inspirate de la principalul concurent.
Vânzările de telefoane mobile inteligente (smartphone) au scăzut cu 20,5% în primul trimestru al acestui an, acesta fiind cel mai abrupt declin înregistrat vreodată, conform datelor companiei de cercetare de piaţă Gartner, citate de APP. Grupul sud-coreean Samsung şi-a păstra
Grupul american Apple Inc a decis să amâne, cu o lună, momentul în care noile modele de iPhone vor intra în producţia de serie, în condiţiile în care pandemia de coronavirus a afectat cererea consumatorilor la nivel global şi a perturbat lanţurile de aprovizionare în Asia, susţine cotidianul The Wall Street Journal.
Grupul american Apple Inc. a dezvăluit miercuri noul telefon iPhone SE, primul său smartphone ieftin din ultimii patru ani, în dorinţa de a impulsiona vânzările înaintea lansării unor noi modele high-end 5G la finele anului, transmite Bloomberg.
Apple şi Google, divizie a grupului Alphabet, au anunţat vineri că vor colabora pentru crearea unei tehnologii de urmărire a contactelor, care are rolul de a încetini răspândirea coronavirusului prin permisiunea oferită utilizatorilor de dispozitive de a opta pentru un sistem care cataloghează alte telefoane aflate în apropierea lor, transmite Reuters.
Apple îşi va închide toate magazinele din afara Chinei până la 27 martie în încercarea de a stopa propagarea noului coronavirus, a anunţat preşedintele companiei Tim Cook, citat sâmbătă de France Presse.
Parlamentarii europeni au votat joi, cu o largă majoritate, în favoarea introducerii unui încărcător universal pentru toate dispozitivele mobile din Europa, o măsură criticată de grupul american Apple, producătorul telefoanelor iPhone, transmit Reuters şi AFP.
Vânzările globale de calculatoare personale au crescut cu 2,7% în 2019, până la 266,7 milioane unităţi, aceasta fiind prima creştere înregistrată după avansul de 1,7% din 2011, arată datele publicate luni de firma de cercetare de piaţă International Data Group, transmite EFE.