ANCOM: Tarifele de roaming în UK vor fi stabilite în continuare în condiţii comerciale. De la 1 ianuarie 2021, operatorii telecom din România nu mai sunt obligaţi să ofere roaming la tarife naţionale în Marea Britanie

Operatorii telecom din România nu mai au, de la 1 ianuarie 2021, obligaţia legală să le ofere utilizatorilor roaming la tarife naţionale în Marea Britanie, astfel că tarifele de roaming în Marea Britanie vor fi stabilite în continuare în condiţii comerciale, iar Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) le recomandă utilizatorilor români care vor călători în Marea Britanie să verifice în prealabil la furnizorul lor tarifele de roaming aplicabile.