O problemă de securitate localizată în sistemul de operare folosit de iPhone putea face ca întreaga reţea wireless la care acesta se conecta putea ajunge sub comanda hackerilor.
Blog de gadgeturi, IT & idei exceptionale
O problemă de securitate localizată în sistemul de operare folosit de iPhone putea face ca întreaga reţea wireless la care acesta se conecta putea ajunge sub comanda hackerilor.
O serie de asociaţii ale consumatorilor europeni, grupate în organizaţia Euroconsumers, au acuzat miercuri compania Apple că ar încetini deliberat performanţele unor modele mai vechi de iPhone şi au cerut, în medie, compensaţii de 60 de euro pentru fiecare telefon afectat, relatează agenţia EFE.
Numele pe care Apple le va folosi în cadrul viitoarei sale serii de iPhone-uri au apărut pe surse, iar pentru prima oară, compania americană se pare că va folosi numele Mini pentru unul dintre smartphone-urile sale.
Grupul american Apple Inc le-a cerut subcontractorilor să îi livreze cel puţin 75 de milioane de telefoane iPhone 5G până la finele acestui an, un număr comparabil cu cel înregistrat în 2019, când a fost lansată precedenta versiune de iPhone, un semn că cererea pentru cel mai important produs Apple este stabilă, în pofida pandemiei şi recesiunii globale, transmite Bloomberg.
Trecerea la 5G presupune costuri mai mari pentru Apple, care încearcă să facă reduceri în alte părţi, prin scăderea costurilor necesare dezvoltării altor componente.
Restricţiile adoptate de Casa Albă împotriva companiilor chinezeşti ar putea avea un efect de bumerang asupra Apple, care, în cel mai pesimist scenariu, ar putea vinde pe viitor cu 30% mai puţine iPhone-uri.
Apple a anunţat că noua generaţie de iPhone, care urmează să fie lansată în toamnă, va ajunge pe piaţă mai târziu decât s-a întâmplat în anii anteriori.
Apple va include mai puţine accesorii în cutia în care va livra noile iPhone-uri, pentru a reduce cheltuielile şi a încuraja achiziţionarea separată a acestora.
Apple a prezentat o nouă versiune de iOS, care va include numeroase noutăţi, inclusiv pe partea de intimitate. Multe dintre acestea, însă, sunt inspirate de la principalul concurent.
Livrările globale de smartphone-uri vor scădea cu aproape 12% anul acesta, la 1,2 milioane de unităţi, din cauza reducerii cheltuielilor de consum, pe fondul impactului economic al pandemiei de coronavirus (COVID-19), se arată într-un raport publicat miercuri de firma de cercetare a pieţei IDC, transmite Reuters.