Apple a lansat luni un nou iPhone cu ecran de 4 inchi şi un preţ de pornire de 399 de dolari, o nouă tabletă iPad şi a anunţat o reducere substanţială a preţului Apple Watch, cu intenţia de a atrage cumpărătorii de pe pieţele emergente, relatează Bloomberg.
IPhone SE are un cip A9 de 64 de biţi, o unitate de performanţă grafică (GPU) similară cu cea a iPhone 6S, dar de trei ori mai performantă decât cea a vechiului iPhone 5.
Noul dispozitiv are suport integral Siri, cameră de 12 megapixeli şi funcţie panoramică. IPhone SE este destinat în mare parte pieţelor din China şi India, unde cererea pentru telefoanele mici este încă extrem de populară.
Preţul porneşte de la 399 de dolari pentru telefonul de 16 GB şi ajunge la 499 de dolari pentru versiunea de 64 de GB.
În 2015, Apple a comercializat 30 de milioane de iPhone-uri cu ecrane de 4 inchi.
Vicepreşedintele Apple, Greg Joswiak, a explicat la evenimentul or4ganizat de companie la Cupertino că unii oameni preferă telefoane mai mici, alţii sunt clienţi noi ai Apple şi nu sunt obişnuiţi cu telefoanele mari. Nivelul mai scăzut al preţului are şi el un rol în cererea de telefoane mai mică.
Joswiak a precizat că serviciul Apple Pay a fost inclus în iPhone SE.
Comenzile vor putea fi făcute începând de joi, iar telefonul va fi disponibil de săptămâna viitoare în Statele Unite, Marea Britanie şi alte câteva ţări. Lansarea la nivel mondial va avea loc în luna mai.
723