Logitech International a anunțat achiziția companiei Jaybird LLC din Salt Lake City, SUA, pentru o sumă de aproximativ 50 de milioane de dolari, cu un obiectiv de creștere a încasărilor de pâna la 45 de milioane de dolari pentru următorii doi ani.
Jaybird este un lider în producția de produse audio purtabile dedicate unui stil de viață activ, activităților sportive, o categorie creată de compania americană în 2006.
“Logitech și Jaybird împărtășesc o pasiune comună pentru dispozitivele audio. Suntem impresionați de tehnologiile și produsele și marketingul pe care Jaybird l-a adus în această afacere. Acum, fiind în aceeași echipă, putem aborda piața produselor audio purtabile care crește tot mai rapid, cu toate avantajele deținute de Jaybird în expertiza sportivă, împreună cu capacitățile noastre în inginerie audio și design. Împreună cu ambele nume Ultimate Ears și Jaybird în portofoliul nostru ne extindem potențialul de creștere pe termen lung al afacerii din segmentul audio” a declarat Bracken Darrell, președinte și director executiv al Logitech.
“A fost o călătorie extraordinară. Iubim foarte mult ceea ce facem și o să continuăm să inovăm și să aducem noi produse uimitoare fanilor noștri. Jaybird va beneficia de rețeaua de distribuție la nivel mondial și de pricepere în inginerie și dezvoltare a Logitech. Am putut vedea cum au reușit să conecteze oamenii pasionați la produse incredibile prin intermediul Ultimate Ears și suntem încântați să facem parte din această echipă” a declarat Judd Armstrong, fondator și director executiv al Jaybird.
Jaybird a inovat la un nivel premium produsele audio purtabile dedicate activităților sportive și stilului de viață activ. Modelul de căști premiat BlueBuds X și mult mai recentul model wireless X2 se bucură de o atenție sporită din partea publicului activ. Indiferent dacă utilizatorii acestora se dau pe pârtie, se joacă pe vreun teren de sport, în sala de fitness, pe pavaj sau pe drumuri neamenajate au încredere că Jaybird oferă muzica pentru o experiență pură.
Logitech nu se așteaptă ca această achiziție să aibă vreun impact semnificativ pentru anul fiscal 2017, conform orientărilor sale recent dezvăluite în cadrul Analyst and Investor Day care a avut loc în luna martie. Achiziția urmează să se finalizeze în săptămânile următoare.
598