Cota de piaţă a Windows Phone a scăzut sub 1%

Posted by
Share Button
Windows Phone, sistemul de operare mobil dezvoltat de Microsoft, continuă să piardă teren, iar potrivit celor mai recente date furnizate de firma de cercetare a pieţei Gartner, cota de piaţă a platformei a scăzut sub 1% în primul trimestru al acestui an. În perioada ianuarie - martie 2016 au fost vândute, la nivel global, 2,5 milioane de smartphone-uri Windows Phone, echivalentul unei cote de piaţă de 0,7%. Declinul a fost cauzat în mare parte de faptul că Microsoft nu a lansat recent noi modele Lumia pe piaţă. În primul trimestru din 2015 Windows Phone înregistra, potrivit Gartner, o cotă de piaţă de 2,5%. Potrivit zvonurilor, Microsoft va renunţa la seria de smartphone-uri Lumia şi va lansa una nouă, Surface, în prima parte a anului viitor. Per total, livrările de smartphone-uri au crescut cu 3,9% în primele trei luni ale acestui an. Android a avut, în perioada urmărită, o cotă de piaţă de 84,1%, iar pe locul doi s-a situat iOS cu 14,8%. 573
Share Button

Leave a Reply