Internetul se va opri pentru 24 de ore în 2017

Posted by
Share Button
Internetul va fi oprit timp de 24 de ore, în 2017. Cel puțin așa susține un specialist al unei companii americane de soluții de securitate. James Carter, șeful de securitate și vicepreședintele companiei Logrhythm, susține că nu va fi o problemă doar de nivel tehnic, ci îi va împiedica pe internauți să-și posteze fotografii pe Instagram, de exemplu. ”În 2017, vom avea o lovitură mare la un moment dat, undeva. Dacă internetul se va prăbuşi, pieţele financiare vor cădea”, a explicat acesta. Specialistul spune că în anul 2016 a existat o serie de semne care au indicat că internetul se va prăbuși. ”Am văzut atacuri de securitate care au oprit funcţionalitatea Twitter şi Spotify pentru câteva ore. Acestea erau doar teste”, a adăugat Carter. Expertul de securitate a prezis, de asemenea, că problema cu știrile false se va înrăutăți în noul an și că hackerii vor da lovitura în instituții media cunoscute, cum ar fi CNN sau Fox News. ”Cred că hackerii se vor concentra pe două-trei instituţii media importante în vederea promovării libertăţii de exprimare”, a spus James Carter. Un alt specialist, Simon Howe, a prezis că în anul următor vor exista atacuri pe telefoanele mobile în scopul furtului de bani de la utilizatori. 9
Share Button

Leave a Reply