Share location, o nouă funcție Google Maps

Posted by
Share Button
„Unde ești?” și „Cât mai ai până ajungi?”. Două întrebări foarte comune, de care cu toții ne-am lovit atunci când a trebuit să ne întâlnim cu cineva sau am întârziat la o petrecere. Răspunsurile nu sunt însă întotdeauna ușor de oferit. Un instrument care să ajute la găsirea mai facilă a acestora se va găsi în Google Maps. Funcția se numește partajarea localizării în timp real (în engleză: real time location sharing), iar persoana (sau persoanele) cui vom da această informație va/vor putea vedea în orice moment unde ne aflăm pe hartă și cât mai avem până la întâlnire. Opțiunea poate fi dezactivată oricând, cu un singur click, sau poate fi activată pe o perioadă determinată. Funcția „share location” va fi disponibilă în câteva zile în aplicația Google Maps de la Android și iOS, dar și pe versiunea ei de desktop.   Cum va funcționa această funcție: dacă vrei ca cineva - prieten, membru al familiei, persoane cu care urmează să te întâlnești, etc - să știe unde ești în orice moment, trebuie să accesezi opțiunea „Share location” din meniul din stânga al aplicației Google Maps sau să apeși pe cercul albastru care te identifică pe hartă, iar apoi să alegi aceeași opțiune. Următorul pas este să alegi cui permiți să-ți cunoască poziția pe hartă și cât timp să fie activă funcția de „share location”. Oamenii cărora le-ai dat poziția ta pe harta te vor vedea pe harta lor. Faptul că ai împărtășit poziția ta pe hartă cuiva îți va fi indicat de o pictogramă ce va apărea deasupra busolei, pe hartă. Poți să oprești funcția de „share location” în orice moment. Un video descriptiv al funcției de partajare a localizării în timp real se găsește aici: https://www.youtube.com/watch?v=u62nPKgLJeg. Serviciul de partajare a localizării este disponibil și atunci când este utilizată funcția de navigare a Google Maps. Dacă întârzii la întâlnire poți trimite timpul estimat până la destinație, ca să știe cealaltă persoană când ajungi. Pentru aceasta trebuie să apeși butonul „More” în interfața de navigare și să selectezi opțiunea „Share trip”. Persoane (sau persoanele) cărora le-ai partajat aceste informații vor vedea în timp real cât timp mai ai până ajungi și te pot urmări pe drumul către destinație. Partajarea se încheie automat când ai ajuns la destinație.   594
Share Button

Leave a Reply