La East European Comic Con 2017 Logitech G prezintă în premieră noua tastatură G413 Mechanical Gaming Keyboard

Posted by
Share Button
Logitech G, brand al companiei Logitech, cel mai vechi partener de gaming al East European Comic Con, va fi prezent în perioada 5 - 7 mai la cea de-a cincea ediție a celei mai mari convenții dedicate culturii pop, gaming-ului și science fiction-ului din Europa de Sud-Est.
Logitech va prezenta în premieră în România cea mai nouă tastatură mecanică de gaming Logitech G413 Mechanical Gaming Keyboard, disponibilă în două versiuni: Carbon și Silver. Proiectată pentru precizie și performanță, tastatura oferă funcții de neegalat într-un design echilibrat și modern. Tastatura Logitech G413 dispune de switch-urile mecanice exclusive Logitech Romer-G, oferind o actuație cu 25% mai rapidă decât tastele mecanice standard, precum și o suprafață din metal (aluminiu patinat), port USB, iluminare, toate acestea la un preț accesibil. Logitech G413 vine în două versiuni: Logitech G413 Carbon oferă o iluminare de fundal roșie și Logitech G413 Silver care dispune de o iluminare de fundal albă. Tastatura G413 vine echipată cu un port USB passthrough dedicat ce oferă o putere și viteză maximă pentru date oricărui dispozitiv USB. De asemenea, controlul media este integrat în tastatura Logitech G413, astfel încât utilizatorii să poata utiliza tasta FN pentru a controla volumul, comenzile play, pauză, mute, game mode și iluminarea. Prin intermediul Logitech Gaming Software, funcția FN poate configura tastele să realizeze comenzile media automat. Ambele versiuni ale tastaturii G413, Carbon și Silver vor fi comercializate de către magazinele de specialitate din Romania începând cu luna mai 2017, la un preț recomandat de 449 lei. Timp de trei zile, la standul Logitech G din pavilionul C5 (Centrul Expozițional Romexpo), vizitatorii Comic Con vor putea descoperi cele mai noi și performante periferice de gaming din lume precum: PRO Gaming Mouse & PRO Mechanical Gaming Keyboard, G533 Wireless DTS Surround Gaming Headset 7.1, C922 PRO Stream Webcam alături de multe alte modele celebre ale Logitech G. Logitech G va găzdui la stand-ul central și mult așteptatele turnee de gaming: League Of Legends și Dota 2. De asemenea, va fi prezent și Logitech Gaming Truck, unde fanii Counter-Strike:Global Offensive se vor duela pe multele hărți ale celebrului joc, în cadrul unor turnee speciale. De asemenea, sâmbătă, 5 mai, de la ora 16:00, Logitech G va găzdui la stand o ediție specială a concursului dedicat cosplayerilor. 458
Share Button

Leave a Reply