ASUS Republic of Gamers a lansat monitoarele pentru jocuri ROG Strix XG32VQ și XG35VQ
Posted by
• ROG Strix XG32VQ este un monitor QHD de 32", cu rată de refresh de 144Hz, acoperire de 125% a spectrului de culoare sRGB și Adaptive-Sync (FreeSync). • ROG Strix XG35VQ este un monitor UWQHD de 35", cu rată de refresh de 100Hz, Extreme Low Motion Blur și Adaptive-Sync (FreeSync) pentru un gameplay fluid. • Iluminarea ambientală ASUS Aura Sync pe partea din spate și kitul Light Signature creează o atmosferă inspirată de jocuri. Ecran curbat pentru o experiență plină de realism Atât ROG Strix XG32VQ, cât și XG35VQ au o curbură 1800R, ce asigură faptul că fiecare punct de pe ecran este echidistant față de ochi. Acest fapt se concretizează în efecte vizuale uimitoare, unghiuri largi, culori nealterate și distorsiuni atenuate pentru mai mult confort în timpul sesiunilor de gaming. Alăturând această curbură acoperirii de 125% a spectrului de culoare sRGB, ROG Strix XG32VQ excelează în redarea unei game largi de culori vibrante, cât mai apropiate de cele naturale. ROG Strix XG35VQ mizează pe un grad de imersiune fără rival, cu un aspect lat de 21:9, ce oferă mai mult spațiu de joc față de un monitor WQHD, și o rezoluție UWQHD (3440 x 1440) ce crește gradul de realism, oferind texturi clare și detalii impresionante. Estetică inspirată de jocuri Sistemul de iluminare ASUS Aura Sync simplifică procesul de conectare a monitoarelor ROG Strix XG32VQ și XG35VQ la alte componente și periferice, facilitând sincronizarea luminilor cu muzica și efectele sonore din jocuri. Sincronizarea este mai ușor de implementat prin instalarea software-ului Aura Sync pe un laptop sau desktop. Alături de acestea, Light Signature permite crearea și personalizarea efectelor luminoase proiectate. Acesta din urmă include două capace cu logoul ROG și un capac brut ce poate fi personalizat pentru a reflecta stilul unic al fiecărui jucător. Un stil de joc fără egal ROG Strix XG35VQ are o rată de refresh de 100Hz, oferindu-le utilizatorilor plusul necesar în jocurile de tip first-person-shooters, simulatoare auto, strategie în timp real și simulatoare sportive. Pentru titlurile jucate la cele mai înalte setări, ROG Strix XG32VQ oferă o rată de refresh de 144Hz, asigurându-se că totul va redat fluid, fără nicio latență. Ambele modele integrează tehnologia Adaptive-Sync (FreeSync), care minimizează ruperea cadrelor și latențele de intrare. Mai mult, ROG Strix XG35VQ beneficiază de tehnologia exclusivă ASUS Extreme Low Motion Blur, ce îmbunătățește claritatea obiectelor aflate în mișcare, oferind un gameplay fluid și cu un răspuns mai rapid. Îmbunătățiri centrate pe jocuri ROG Strix XG32VQ și XG35VQ dispun de funcții ASUS exclusive pentru îmbunătățirea experienței de joc, dezvoltate cu ajutorul gamerilor profesioniști. Tasta GamePlus furnizeză acces instant la diferite tipuri de reticul, un cronometru afișat pe ecran, un contor de cadre pe secundă și funcția de aliniament a ecranului. GameVisual oferă până la șapte moduri prestabilite pentru a optimiza efectele vizuale pentru diferite tipuri de jocuri. Softwareul utilitar DisplayWidget le permite jucătorilor reglarea rapidă a setărilor sau configurarea ASUS GameVisual, App Sync și a filtrelor de lumină albastră. 683