Consumul traficului de Internet a crescut, la jumătatea lunii aprilie, cu aproximativ 28% în reţelele fixe, respectiv cu 4% în reţelele mobile, comparativ cu finele lunii februarie, arată statistica Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), publicată joi.
"Creşterea traficului de voce şi de date vine în contextul implementării tot mai intense a muncii la distanţă, al mutării cursurilor şcolare şi universitare în mediul online şi al creşterii semnificative a componentei de divertisment online, pe fondul măsurilor de distanţare socială sau autoizolare, ceea ce a condus la modificarea comportamentului de consum. Astfel, românii care stau acasă au început să utilizeze pentru voce sau date pe dispozitivele mobile mai degrabă conexiunea Wi-Fi a routerului de acasă, decât internetul mobil, fapt care explică o creştere mai pronunţată a traficului de date în reţelele fixe şi o aplatizare a creşterii internetului mobil. După o creştere abruptă a traficului de internet în luna martie, în prezent observăm o stabilizare a creşterii, la niveluri relativ ridicate, pe care reţelele din România, cu o mare componentă de fibră optică, le pot susţine şi gestiona, mult mai bine decât reţelele din multe alte state mai dezvoltate la alte capitole decât noi, dar având încă o mare componentă de cupru în reţelele telecom naţionale", explică Eduard Lovin, vicepreşedintele ANCOM.
Din datele colectate de către arbitrul telecom de la furnizorii de servicii de telecomunicaţii reiese faptul că traficul de date realizat în reţelele mobile a crescut, în ultima perioadă, cu circa 4%.
În acelaşi timp, în reţelele fixe majorarea este de 28%, încadrându-se în media înregistrată la nivel global, unde s-au observat creşteri de 25 - 30% ale traficului de internet, în prima lună de pandemie COVID-19.
Pe de altă parte, estimările ANCOM arată că, la jumătatea lunii aprilie, traficul de voce a crescut cu aproximativ 10% în reţelele mobile, respectiv cu 6% în reţelele fixe. În plus, se constată o modificare a orei de vârf pentru traficul de apeluri realizat în zilele lucrătoare, de la orele de seară la cele din mijlocul zilei, respectiv 11:00 - 12:00.
Cei mai importanţi furnizori au transmis, la solicitarea autorităţii de reglementare, creşterile traficului înregistrate în săptămâna 6 - 12 aprilie 2020, luând ca perioadă de referinţă (stare de normalitate) ultima săptămână a lunii februarie, în care s-a confirmat în România primul caz de COVID-19, respectiv pe 25 februarie 2020).
"Pe fondul modificării cererii de consum din partea utilizatorilor, operatorii de reţele şi furnizorii de conţinut online au luat măsuri pentru gestionarea cât mai eficientă a traficului, variind de la codec-uri mai bune şi protocoale de criptare mai eficiente, la diverse reguli pentru o mai bună gestionare a traficului, în special a vârfurilor de trafic. La nivel european, furnizori importanţi de fluxuri video au redus calitatea transmisiei video pentru evitarea congestionării reţelelor şi menţinerea experienţei de utilizare a serviciilor pentru utilizatori. În România, pentru a asigura continuitatea furnizării serviciilor în cazul creşterii traficului de date, furnizorii au luat măsuri pentru a monitoriza mai eficient capacitatea disponibilă a reţelei şi a interveni unde este necesar, pentru a moderniza echipamentele de reţea şi a simplifica şi eficientiza procesul de achiziţii, dar şi unele măsuri privind optimizarea utilizării resurselor tehnice. În prezent, reţelele din România pot susţine şi gestiona eficient creşterea cererii, astfel încât utilizatorii să se bucure în continuare de conectivitate în parametri buni", informează sursa citată.
ANCOM menţionează că va monitoriza constant situaţia şi măsurile luate de către furnizori pentru a asigura funcţionarea corespunzătoare a reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice, gradul de încărcare a reţelelor şi eventualele congestii.
509