Google lansează Stadia pe iPhone şi iPad

Posted by
Share Button

Serviciul de streaming pentru jocuri al celor de la Google ajunge oficial pe platformele guvernate de Apple, chiar dacă nu în forma în care s-a dorit la început.

La mai bine de un an de când a fost lansat, Stadia, serviciul de jocuri prin streaming al Google, este disponibil pe iOS şi iPadOS în variantă beta, putând fi accesat pe smartphone-urile şi tabletele Apple.

Atât utilizatorii plătitori, cât şi cei care folosesc versiunea gratuită, pot juca titlurile disponibile în cadrul serviciului, într-un mod similar vizionării filmelor şi serialelor pe Netflix - aceştia se pot juca fără a instala jocul, care este livrat direct de pe serverele companiei americane.

Deşi există o aplicaţie Stadia în App Store, aceasta este folosită doar pentru gestionarea contului, nu şi pentru jocul efectiv. Asta din cauza condiţiilor Apple, care vrea ca fiecare joc în parte să fie trimis pentru review şi publicat în App Store.

Din această cauză, Google a trebuit să găsească o alternativă, aceasta fiind rularea jocului direct în browser-ul Safari. Utilizatorii trebuie, astfel, să intre pe stadia.com din browser.

Din relatările de până acum ale utilizatorilor de iPhone şi iPad, Stadia merge nesperat de bine pe aceste device-uri, iar rularea jocurilor în browser se face fluent, neavând efecte negative asupra experienţei de gaming.

Chiar şi disponibil ca aplicaţie web, pe Stadia de iOS şi iPadOS funcţionează inclusiv controller-ul oficial, pe care utilizatorii îl pot folosi pentru a se juca, plus alte controllere precum cele de Xbox şi PlayStation.

De la începutul acestei luni, Stadia este disponibil oficial şi în România, atât în varianta gratuită cât şi în cea Pro, care costă 45 de lei pe lună.

413
Share Button

Leave a Reply