Panasonic cumpără firma americană de software Blue Yonder, pentru 6,45 miliarde dolari

Posted by
Share Button

Grupul Panasonic va cumpăra firma americană de software Blue Yonder pentru 700 de miliarde de yeni (6,45 de miliarde de dolari), aceasta fiind cea mai mare achiziţie a companiei japoeze după 2011, a relatat, luni, publicaţia Nikkei, citată de Reuters.

Panasonic, care a cumpărat anul trecut o participaţie de 20% la Blue Yonder, pentru 86 de milioane de yeni, se află în etapa finală a achiziţiei restului de acţiuni de la acţionari, între care se numără şi Blackstone Group, potrivit Nikkei, care nu a precizat care este sursa informaţiilor.

”Compania noastră nu a anunţat acest lucru. Nu este adevărat că am decis ceva”, a afirmat Panasonic într-un comunicat.

Achiziţia ar dezvolta serviciile de management al lanţurilor de aprovizionare ale Panasonic, în condiţiile în care pandemia de Covid-19 îndreaptă atenţia companiilor asupra rezistenţei lor la factorii perturbatori.

Cunoscut mai mult pentru electronicele de consum şi aparatura electrocasnică, grupul Panasonic s-a concentrat în ultimii ani mai mult pe construirea de componente şi pe servicii de aprovizionare oferite altor companii, cum ar fi bateriile pentru automobilele electrice ale Tesla.

Un acord de preluare integrală a Blue Yonder ar fi cea mai mare achiziţie a Panasonic după preluarea integrală a Sanyo Electric şi Panasonic Electric Works, pentru 800 de miliarde de yeni, în 2011, potrivit Nikkei.

Banii necesari achiziţiei vor proveni probabil din fonduri proprii, dar vor fi luate în considerare şi împrumuturile şi alte forme de finanţare, potrivit articolului.

Share Button

Leave a Reply