RAPORT: În România există peste 26 de milioane de conexiuni mobile, iar 97% dintre români utilizează un smartphone

Posted by
Share Button

În România există peste 26 de milioane de conexiuni mobile, adică 135,6% raportat la populaţia ţării, iar 97% dintre români utilizează un smartphone, potrivit unui raport citat de Telekom România, care arată că peste 40% dintre români utilizează actualul telefon mobil pentru o perioadă de cel puţin doi ani.

"În România există peste 26 milioane de conexiuni mobile, 135,6% raportat la populaţia ţării, iar 97% dintre români utilizează un smartphone, potrivit raportului Hootsuite: Digital 2021 despre situaţia mediului digital la nivel global, dar şi aplicat pe fiecare ţară în parte. Conform unui sondaj online derulat pe website-ul Telekom Romania în perioada 10-11 martie 2021, la care au participat 9.905 respondenţi, brandul de telefoane mobile utilizat de majoritatea clienţilor Telekom este Samsung, care a înregistrat peste jumătate din totalul opţiunilor exprimate (58,5%)", arată compania.

Pe poziţia a doua se află Huawei, cu un procent de 20,9%, urmat de Apple cu 9,7% dintre preferinţe şi Xiaomi cu 4,2% voturi.

La categoria „Alte branduri de telefoane utilizate”, care a înregistrat un procent de 6,7%, clienţii Telekom au indicat Nokia, Motorola, Oppo, HTC, LG, Allview, Asus, iHunt, Sony, Alcatel, Lenovo.

Când vine vorba de perioada de utilizare a dispozitivelor mobile, peste 40% dintre respondenţi au precizat că deţin actualul telefon de doi ani sau mai mult. Frecvenţa cu care apar noi modele de telefoane, atractivitatea noilor funcţionalităţi, dar şi ofertele producătorilor şi operatorilor ar putea fi principalii factori care stau la baza deciziei de a achiziţiona un nou dispozitiv.

Telekom Romania a derulat un sondaj online, anonim, în perioada 10-11 martie 2021, la care participarea a fost deschisă oricărui vizitator al website-ului operatorului, fără nicio cerinţă de identificare a persoanei, locaţiei, vârstei sau oricărui alt indicator demografic, care să ofere o indicaţie de eşantion reprezentativ.

450
Share Button

Leave a Reply