Surse apropiate gigantului american Apple susţin că modelul iPhone 12 mini, care a performat sub aşteptările companiei, ar fi fost scos deja din producţie.
Seria iPhone 12 este deja considerată un succes de analişti, însă nu toate modelele au avut vânzările la care se aştepta Apple. Marea dezamăgire s-a numit iPhone 12 mini.
Deşi este cel mai accesibil model al seriei, iPhone 12 mini s-a vândut cel mai prost, semn că utilizatorii care preferă ecranele mai mici sunt din ce în ce mai puţini şi că ceilalţi nu sunt dispuşi să revină la un ecran mai mic, nici dacă asta înseamnă o economie.
Tocmai pentru că este cel mai ieftin model al seriei, a fost surprinzător, atât pentru analişti, cât şi pentru Apple, să constate că iPhone 12 mini a reprezentat doar 5% din vânzările celei mai noi serii de smartphone-uri ale companiei.
În consecinţă, nu sunt deloc surprinzătoare informaţii apărute acum pe surse, conform cărora Apple a oprit deja producţia de iPhone 12 mini.
Compania americană se va concentra şi va redirecţiona acum resursele rămase disponibile către celelalte modele ale seriei. În fapt, pentru profitul Apple, nu este deloc un lucru rău că se vând mai bine modelele mai scumpe, care au şi o marjă mai mare profit.
iPhone 12 mini va mai fi disponibil în magazine până la terminarea stocurilor, de la 800 de euro.
700