Google a dezvoltat un chipset şi-l va folosi pe Pixel 6

Posted by
Share Button

Pentru că vrea să controleze nu doar software-ul, ci şi hardware-ul propriilor telefoane, la fel ca Apple, Google va folosi, începând cu seria Pixel 6, un chipset dezvoltat intern.

Şeful diviziei de hardware a Google, Rick Osterloh, a anunţat că, după 4 ani de eforturi, gigantul american a reuşit să construiască de la zero un chipset propriu, care va sta la baza viitoarelor smartphone-uri Pixel.

Noul SoC Google se va numi Tensor, cu trimitere la platforma de AI a companiei, Tensor Flow.

Conform companiei americane, Tensor va fi bun pe partea de inteligenţă artificială şi va putea realiza local sarcini care, în mod normal, erau trimise către un server pentru a putea fi procesate (ceea nu este o noutate, alţi producători făcând acelaşi lucru deja de câţiva ani).

Tot Google spune că vor avea de câştigat, de pe urma noului SoC, partea foto şi ceea ce ţine de recunoaşterea vorbirii, precum dictarea, traducerea şi subtitrările automate.

În schimb, Google nu spune nimic legat de performanţa chipset-ului său, ceea ce ridică deja semne de întrebare privind modul în care se va compara acesta cu chipset-urile dezvoltate de Qualcomm sau Apple.

Tensor va fi folosit, pentru prima oară, pe seria Pixel 6, care va fi compusă din modelele Pixel 6 şi Pixel 6 Pro, cu ecrane de 6,4 inch, respectiv 6,7 inch.

Pixel 6 Pro va avea 3 camere, inclusiv una tele, care putea mări fotografiile cu 4X. Pixel 6 va avea doar două camere, fiind lipsit de cea tele şi, automat, de funcţia de mărire.

Dacă nu vor apărea pe Twitter înainte de lansare, cum s-a întâmplat până acum cu telefoanele produse de Google, restul specificaţiilor celor celor două modele vor fi făcute publice în toamnă, când vor fi prezentate oficial.

599
Share Button

Leave a Reply