Ericsson estimează că numărul global de abonamente 5G ajuns la 380 de milioane în al doilea trimestru

Posted by
Share Button

Producătorul suedez de echipamente de telecomunicaţii Ericsson a estimat marţi că, în cel de-al doilea trimestru al anului 2021, numărul abonamentelor 5G a crescut cu 84 de milioane, ajungând la un total de 380 de milioane, conform datelor din Ericsson Mobility Report pentru perioada aprilie - iunie 2021.

Conform acestui raport, în cel de-al doilea trimestru al anului 2021, creşterea numărului de abonamente pentru servicii 5G a depăşit-o, la nivel global, pe cea a abonamentelor 4G. În timp ce numărul abonamentelor 5G (de la nivel global) care includ şi un dispozitiv compatibil cu această tehnologie (5G) a crescut cu 84 de milioane (ajungând la un total de 380 de milioane), numărul abonamentelor 4G au crescut cu 71 milioane, până la 4,8 miliarde, reprezentând 59% din totalul abonamentelor mobile. În acelaşi timp, abonamentele de tip WCDMA/HSPA au scăzut cu 46 milioane, iar abonamentele de tip GSM/EDGE cu 52 de milioane.

De asemenea, conform autorilor raportului, numărul abonamentelor mobile (existente în trimestrul 2 din 2021) totaliza aproximativ 8,1 miliarde, ponderea acestora fiind de 103% la nivelul populaţiei globale. 50 de milioane de abonamente mobile noi (din acest total) au fost încheiate în perioada aprilie - iunie 2021, cele mai multe în China (13 milioane), Indonezia (5 milioane) şi SUA (3 milioane).

În paralel, numărul abonamentelor mobile ce includ servicii de broadband a crescut cu aproximativ 100 de milioane în al doilea trimestru al acestui an, ajungând la 6,8 miliarde şi marcând, astfel, o creştere de 7% faţă de anul precedent (în contextul în care numărul deţinătorilor unici de abonamente mobile este de aproximativ 6 miliarde - diferenţa dintre numărul de abonamente şi numărul de abonaţi se datorează abonamentelor inactive, deţinătorilor de dispozitive multiple şi/sau optimizării abonamentelor pentru diferite tipuri de apeluri).

În ceea ce priveşte traficul de date în reţelele mobile, raportul arată că rata de creştere a traficului de la an la an a rămas la un nivel normal de 44%, în perioada cuprinsă între trimestrul 2 al anului 2020 şi trimestrul 2 din 2021. Astfel, în acest interval de timp, traficul total de date în reţelele mobile a atins, lunar, 72 Exabyte, iar rata de creştere trimestrială a fost de aproximativ 9%.

Pe termen lung, analiştii de la Ericsson, estimează că creşterea traficului este determinată atât de creşterea numărului de abonamente pentru smartphone-uri, cât şi de creşterea volumului mediu de date/abonament, alimentată în principal de o creştere în ceea ce priveşte vizionarea de conţinut video (cu menţiunea că există diferenţe mari în ceea ce priveşte valorile/nivelurile de trafic de date între pieţe, regiuni şi furnizorii de servicii).

493
Share Button

Leave a Reply