Samsung a creat un senzor foto pentru smartphone-uri de 200MP

Posted by
Share Button

Producătorul smartphone-urilor Galaxy continuă cursa pixelilor, cu primul senzor foto care ajunge la 200MP.

Samsung anunţă ISOCELL HP1, un senzor foto ce are 200MP cu o dimensiune de 0.64μm. Senzorul este suficient de mic pentru a putea fi folosit în cadrul smartphone-urilor.

Ca şi alţi senzori ai companiei coreene, acesta foloseşte tehnologia “pixel-binning” - combină informaţia captată de mai mulţi pixeli apropiaţi, pentru a îmbunătăţi calitatea imaginii.

În cazul fotografiilor făcute în lumină slabă, de exemplu, această metodă combină informaţiile captate de 16 pixeli adiacenţi. Asta înseamnă că, în realitate, rezoluţia efectivă imaginii va fi de 12,5MP.

La o filmare 8K cu 30 de cadre pe secundă, pixelii vor fi combinaţi câte 4, astfel că rezoluţia efectivă va fi de 50MP.

Samsung spune, însă, că imaginile şi filmările vor fi mult mai clare şi mai luminoase decât cele ale oricărui senzor care există în prezent pe piaţă.

Producătorul coreean nu a anunţat când va fi disponibil noul senzor foto, însă, nu ar surprinde pe nimeni dacă acesta va fi folosit de următoarele smartphone-uri din seria Galaxy S.

427
Share Button

Leave a Reply