Piaţa Smart Home din România valorează, în prezent, de circa 20 de milioane de euro, sub 1% din întreaga piaţă europeană, de 23 miliarde de euro, arată datele unul dintre liderii pieţei de distribuţie a produselor şi accesoriilor IT&C din România, conform estimărilor realizate de unul dintre liderii pieţei de distribuţie a produselor şi accesoriilor IT&C de pe piaţa locală.
"În România, piaţa Smart Home este încă una foarte mică, estimată la circa 15 -20 de milioane de euro, sub 1% din întreaga piaţă europeană, de 23 de miliarde de euro, unde cererea cea mai mare este în UK, Germania, Franţa şi Italia. Totuşi, o piaţă încă mică înseamnă un mare potenţial de creştere, de 30-40% în 2022. Noi am înregistrat rezultate foarte bune până acum, atât pe plan intern, cât şi extern, cu produsele noastre Smart Home şi suntem pregătiţi să valorificăm această oportunitate de dezvoltare pe o piaţă în expansiune accelerată", a declarat George Barbu, CEO ABN Systems International.
Conform sursei citate, vânzările de produse Smart Home din portofoliul companiei au crescut cu 46%, în primul semestru din 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cel mai bine vândut produs este termostatul Tellur, pentru care ABN Systems apreciază un salt cu 200%, de la an la an.
Statisticile unor analize globale, dimensiunea pieţei pentru case inteligente a fost evaluată la 79,13 miliarde de dolari, în 2020, şi se aşteaptă să ajungă la 313,95 miliarde de dolari până în 2026, cu o rată anuală de creştere de 25,3% în perioada prognozată (2021 - 2026). De asemenea, piaţa europeană de Smart Home se aşteaptă să crească de la 23,2 miliarde de dolari în 2020, până la 39,6 miliarde de dolari până în 2025, cu o rată de creştere de 11,3%.
Totodată, în următorii patru ani, peste 400 de milioane de case din întreaga lume (19% din toate gospodăriile) vor avea cel puţin un tip de sistem inteligent instalat, relevă studiile de piaţă internaţionale.
529