Rusa a condamnat vineri Google şi Meta la amenzi-record în valoare de 87 şi, respectiv, 23 de milioane de euro, din cauză că nu au suprimat conţinuturi ”interzise”, semnul unei presiuni tot mai mari în această ţară asupra giganţilor în domeniul dgital, relatează AFP.
În ultimii ani, autorităţile ruse şi-au consolidat neîncetat controlul asupra Internetului - ultimul spaţiu în care voci critice la adresa Kremlinului se exprimă în continuare cu o anumită libertate.
Ele sancţionează cu regularitate marile întreprinderi în domeniul digital, mai ales străine, pe care le acuză de faptul că nu şterg conţinuturi pe care le consideră ”periculoase” pentru mnori sau legate de opoziţie.
Amenzile în valoare de 7,2 miliarde de ruble (87 de milioane de euro) şi 1,9 miliarde de ruble (23,8 milioane de euro) aplicate Google şi Meta, firma-mamă a Facebook, sunt însă fără precedent prin suma lor.
Serviciul de presă al tribunalelor din Moscova a anunţat că giganţii californieni au fost găsiţi vinovaţi de ”recidivă”. Ei au fost condamnaţi de această dată, pentru prima oară, la o amendă calculată pe baza veniturilor pe care le realizează în Rusia.
”Jandarmul” rus al telecomunicaţiilor Roskomnadzor afrmă într-un comunicat că, aceste conţinuturi interzise alimentează ”ura religioasă”, conţin informaţii ”nefiabile” sau periculoase pentru mnori sau promovează ”organizaţii teroriste sau extremiste”.
Potrivit Roskomnadzor, reţelele de socializare Facebook şi Instagram, proprietatea Meta, înregistrează peste 2.000 de conţinuturi interzise în Rusia. În cazul Google este vorba despre 2.600 de astfel de conţinuturi.
”Vom studia documentele curţii şi vom decide ce măsuri să adoptăm”, a declarat vineri AFP servciul de presă al Google.
În afară de presiunea amenzilor, autorităţile ruse au ameninţat să aresteze angajaţi ai Apple şi Google în Rusia, în cazul în care aceste grupuri nu cooperează, potrivit unor surse din interiorul grupurilor.
În septembrie, chiar înainte de alegerile legislatve, Moscova a reuşit, prin astfel de tactici, să oblige cele două societăţi, pe care le-a acuzat de ”amestec în alegeri”, să retragă din magazinele lor virtuale din Rusia aplicaţia opozantului încarcetar Aleksei Navalnîi.
Pentru a obţine câştig de cauză, autorităţile ruse pot, de asemenea, încetini sau bloca aceste servicii.
Mai multe site-uri ale lui Navalnîi, ale cărui organizaţii au fost declarate drept ”extremiste” de către justiţia rusă, au fost blocate definitiv.
În septembrie, Rusia a blocat şase programe informatice foarte folosite de reţele private virtuale (VPN) care permit un acces la site-uri de Internet interzise.
Leonid Volkov, un aliat al lui Navalnîi, apreciază că Google se va confrunta în curând cu o alegere dificilă - fe să nu plătească amenda şi să iasă de pe piaţa rusă, fie să şteargă toate conţinuturile ”ilegale”, inclusiv viceoclipuri foarte vizualizate ale lu Aleksei Navalnîi pe YouTube, proprietatea Google.
”Piaţa este destul de importantă. Google nu vrea să o piardă, îmsă o amendă atât de mare o face mai puţin interesantă”, a scris vineri Volkov pe Telegram.
Începând din 2014, legea rusă cere ca întreprinderile web să depoziteze date ale utilizatorilor lor ruşi în Rusia, o legislaţie care a costat amenzi dure întreprinderile străine în domeniul digital.
Autorităţile ruse dezvoltă, de asemenea, un ”Internet suveran”, care urmează să le dea posibilitatea să izoleze Internetul rus şi să-l separe de marile servere mondiale.
Kremlinul dezminte că ar vrea să dezvolte o reţea naţională pe care s-o controleze - ca în China -, însă ONG-urile şi opozanţii se tem exact de acest lucru.
În ianuarie 2021, preşedintele rus Vladimir Putin aprecia că giganţii Internetului se află ”în concurenţă de facto cu statele” şi le denunţa ”tentativele de a controla în mod brutal societatea”.
Puterea rusă îşi consolidează tot mai mult acapararea asupra campionilor domeniului digital rus.
Grupul tech rus VK, firma-mamă a primei reţele de socializare din Rusia ”VKontakte” a fost preluat de o filială a gigantului rus în domeniul gazelor naturale Gazprom şi este condus de la jumătatea lui decembrie de către Vladimir Kirienko, fiul unui colaborator apropiat al lui Vladimir Putin.
567