Cele mai recente statistici relevă că am ajuns să acordăm mai bine de 4 ore din ziua noastră aplicaţiilor de pe smartphone-uri, unii dintre noi chiar şi peste 5 ore.

Blog de gadgeturi, IT & idei exceptionale
Cele mai recente statistici relevă că am ajuns să acordăm mai bine de 4 ore din ziua noastră aplicaţiilor de pe smartphone-uri, unii dintre noi chiar şi peste 5 ore.
Apple a anunţat, miercuri, că în următoarele săptămâni va începe aplicarea noii reguli de notificare privind confidenţialitatea datelor, contestată de companii precum Facebook pe motiv că le va afecta vânzările, transmite Reuters. Notificările vor deveni obligatorii atunci când sistemul de
Şeful Facebook, Mark Zuckerberg, este unul dintre utilizatorii Signal, dar probabil nu a renunţat, încă, la WhatsApp.
Fără vreo restricţie, ori preţ de achiziţie, informaţiile personale ale unui număr de peste 500 de milioane de utilizatori Facebook au fost, pur şi simplu, postate pe un forum, de unde puteau fi accesate şi copiate de oricine.
Şefii şi angajaţii Facebook discută intern despre oportunitatea integrării recunoaşterii faciale în ochelarii inteligenţi pe care-i dezvoltă în prezent
Australia a adoptat joi prima lege din lume care obligă giganţii tehnologici să plătească pentru ştirile preluate pe platforme, după ce guvernul a ajuns la un acord cu marile companii, potrivit BBC.
Cel mai nou proiect în materie de hardware al Facebook este un ceas inteligent, care i-ar putea conferi acces direct la datele de sănătate şi fitness ale utilizatorilor.
Autoritatea de supraveghere în domeniul confidenţialităţii a Uniunii Europene, EDPS, a susţinut, miercuri, eforturile UE de a restrânge puterea deţinută de Apple, Amazon, Google, divizie a grupului Alphabet, şi Facebook, prin măsuri mai stricte, sugerând mai multă protecţie pentru îmbunătăţirea drepturilor la viaţă privată ale utilizatorilor, transmite Reuters.
Parlamentarii europeni i-au invitat pe directorii generali ai Amazon, Apple, Facebook şi Alphabet la o audiere la Bruxelles, pe 1 februarie, în condiţiile în care încearcă să reducă puterile giganţilor americani din sectorul tehnologiei, prin intermediul legislaţiei, transmite Reuters.
Protestele și atacul asupra Capitolului l-a făcut pe cel care tocmai a devenit cel mai bogat om din lume să critice Facebook şi să recomande Signal.