Kaspersky: Numărul organizaţiilor care au concediat personal IT senior pe motiv de breşe majore de securitate s-a redus la aproape jumătate

Posted by
Share Button

Numărul companiilor care au concediat personal IT senior în cazul în care au avut o breşă majoră de securitate s-a redus la mai puţin de jumătate, în 2021, comparativ cu anul 2018, arată rezultatele unu studiu publicat, luni, de Kaspersky.

Astfel, dacă în 2018, ponderea organizaţiilor care au concediat angajaţi IT senior era de 12%, anul trecut aceasta s-a diminuat până la 7%.

În acelaşi timp, o reducere similară a fost consemnată şi în cazul personalului de securitate IT (8% faţă de 14%, în 2018).

Conform sondajului Gartner 2020 al Consiliilor de Administraţie, până în 2025, patru din zece (40%) dintre consiliile de administraţie vor avea un comitet de securitate cibernetică dedicat, supravegheat de un director calificat.

"Rolul şi responsabilităţile directorilor de securitate IT devin cruciale, dat fiind faptul că riscurile de securitate cibernetică sunt a doua cea mai critică sursă de riscuri pentru companii, după riscul de conformare la reglementări. Şi, cu un deficit continuu de competenţe pe piaţă, ar trebui să fie important pentru organizaţii să-şi păstreze experţii pe poziţii", se menţionează în document.

Totodată, sondajul "Economia securităţii IT 2021: gestionarea tendinţei de creştere a complexităţii IT" dezvăluie că mai puţine companii concediază acum angajaţi din cauza breşelor de securitate. În 2018, măsura era mai frecventă (în 31% dintre cazuri) ca răspuns la scurgerile de date, comparativ cu 21%, în 2021.

Potrivit Kaspersky, pe lângă poziţiile IT de top şi securitate IT, executivii de top au acum o probabilitate mai redusă de a fi expuşi la concedieri, respectiv 4% în 2021, comparativ cu 7% în 2018. "Tendinţa de scădere este relevantă şi pentru personalul superior non-IT. Ca urmare, diferenţele generale între IT şi non-IT, poziţiile senior şi non-senior, s-au redus comparativ cu acum câţiva ani", sunt de părere specialiştii.

De asemenea, 38% dintre companii raportează nevoia de a îmbunătăţi nivelul de expertiză pe securitate cibernetică drept motiv principal pentru a-şi creşte bugetul de securitate IT, acesta fiind al doilea cel mai frecvent motiv, urmat doar de complexitatea crescută a infrastructurii IT (47%). În plus, investind în specialişti proprii, angajatorii sunt interesaţi să păstreze expertiza în cadrul companiei, astfel încât angajaţii să-şi poată dezvolta abilităţile în viitor, relevă cercetarea Kaspersky. 

408
Share Button

Leave a Reply