Uniunea Europeană lucrează la o posibilă interzicere a furnizării de servicii cloud către Rusia

Posted by
Share Button

Uniunea Europeană lucrează la o posibilă interzicere a furnizării de servicii cloud către Rusia, ca parte a noilor sancţiuni împotriva Kremlinului pentru invadarea Ucrainei, a declarat miercuri un oficial UE pentru Reuters, notând că măsura este complexă din punct de vedere tehnic, transmite Reuters.

Dacă va fi introdusă, nu este clar cum ar fi afectată Rusia de interdicţia UE, deoarece furnizorii de top de servicii cloud din Europa sunt companii din SUA, inclusiv Amazon, Google şi Microsoft.

Uniunea Europeană a adoptat săptămâna trecută un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi Belarusului, care include un embargo petrolier, măsuri restrictive asupra băncilor ruseşti şi interzicerea furnizării de servicii de consultanţă către Moscova.

O versiune iniţială a unui comunicat de presă privind pachetul de sancţiuni, emis de Consiliul UE pe 3 iunie, se referea, de asemenea, la o interdicţie privind furnizarea de servicii cloud, dar ulterior a fost modificată pentru a elimina această referinţă.

Această sancţiune nu apare în textele legale publicate în Jurnalul Oficial al UE.

Un ofiţer de presă al Consiliului a spus că menţionarea iniţială a sancţiunii privind serviciile cloud a fost ”o eroare materială” şi a refuzat să spună dacă ar fi putut fi cauzată de o dezbatere pe această temă între statele UE.

Un oficial al UE familiarizat cu deciziile privind sancţiunile a declarat că măsura privind serviciile cloud nu a fost niciodată propusă de Comisia Europeană, dar a adăugat că UE lucrează la introducerea interdicţiei în eventualele runde viitoare de sancţiuni, deşi este dificilă din punct de vedere tehnic.

Într-un tweet de marţi, consilierul preşedintelui ucrainean, Mihailo Podoliak, a spus că editarea comunicatului de presă de către Consiliul UE a fost făcută fără a oferi o explicaţie clară şi că sugerează o posibilă atenuare a sancţiunilor.

”Trebuie să creştem presiunea sancţiunilor, nu să scădem”, a spus el.

328
Share Button

Leave a Reply