La fel ca Apple, o altă companie americană, Dell va încerca să-şi reducă dependenţa de China, însă într-un ritm ceva mai accelerat.
Până în 2024, Dell îşi propune să nu mai folosească cipuri dezvoltate în China în cadrul produselor noi, susţin surse anonime din cadrul companiei citate de Nikkei.Dincolo de cipuri, compania americană le-a transmis furnizorilor că vrea să folosească pe cât posibil din ce în ce mai puţine componente produse în China.
Dell încearcă, la fel ca Apple, să-şi reducă dependenţa de China şi să-şi diversifice producţia. Apple a avut mult de suferit în ultimele luni din cauza restricţiilor impuse de autorităţile chineze pe fondul creşterilor cazurilor de COVID-19.
În plus, companiile de tehnologie, în special cele americane, încearcă să evite să devină victime colaterale ale tensiunilor economice din ce în ce mai accentuate dintre Statele Unite şi China.
Cipurile reprezintă un subiect deosebit de sensibil. SUA au impus o serie de restricţii pentru a limita Chinei accesul la tehnologii care să-i permită dezvoltarea cipurilor performante.
Companii precum Dell şi Apple au nevoie să folosească cele mai performante cipuri în produsele de top, cipuri pe care nu le vor mai găsi în China din cauza restricţiilor impuse de SUA.
Spre deosebire de Apple, care a arătat clar că se îndreaptă spre India şi Vietnam, nu se ştie deocamdată unde îşi va muta Dell parte din propria producţie pentru a obţine dorita diversificare.
349