Vânzările de smartphone-uri în China, la cel mai redus nivel din ultimii 10 ani

Posted by
Share Button

Vânzările de telefoane mobile inteligente în China au scăzut cu 13% anul trecut, cel mai semnificativ declin din ultimul deceniu, consumatorii fiind prudenţi cu cheltuielile, arată datele publicate de firma de studii de piaţă IDC, transmite Reuters.

Numărul total de smartphone-uri livrate în 2022 a fost de 286 milioane, faţă de 329 milioane în 2021. Datele IDC arată că în 2022 s-a înregistrat cel mai redus volum al vânzărilor din 2013 şi prima dată când livrările anuale au fost sub pragul de 300 milioane.

Cel mai bine vândut brand a fost Vivo (cu sistem de operare Android), cu o cotă de piaţă de 18,6%. Vânzările sale totale au scăzut anul trecut cu 25,1%.

Pe locul doi a fost brandul Honor, livrările înregistrând un avans de peste 34%, deşi creşterea a pornit de la un nivel foarte scăzut.

Pe locul trei a fost Apple Inc, la egalitate cu Oppo. Vânzările Apple au scăzut anul trecut cu 4,4%, pe fondul problemelor de aprovizionare cauzate de turbulenţele de la fabrica Foxconn din Zhengzhou.

Declinul vânzărilor de smartphone în China reflectă performanţa sectorului pe plan global. În 2022, vânzările de telefoane mobile inteligente pe plan global s-au situat la 1,2 miliarde, cel mai redus nivel din 2013, şi o scădere anuală de peste 11%, conform IDC. 

237
Share Button

Leave a Reply