O nouă versiune a modelului de smartphone pliabil Motorola Razr va fi lansată în acest an

Posted by
Share Button

O nouă versiune a modelului pliabil Motorola Razr va fi lansată în acest an, potrivit CEO-ului gigantului tehnologic chinez Lenovo, care deţine acum brandul, transmite CNBC.

Razr este unul dintre cele mai emblematice telefoane mobile ale mărcii şi a fost lansat pentru prima dată de Motorola în 2004. A devenit unul dintre cele mai populare telefoane flip din anii 2000.

Motorola a reînviat marca Razr într-o nouă formă pliabilă în 2020, devenind unul dintre primii producători de smartphone-uri care a lansat un dispozitiv cu ecran pliabil.

Razr îşi păstrează caracteristica de pliere. Dar, în loc de o balama, ca dispozitivul original, ecranul se poate îndoi, permiţând telefonului să se plieze.

CEO-ul Lenovo, Yuanqing Yang, a declarat miercuri pentru CNBC, într-un interviu acordat la Mobile World Congress din Barcelona, că reacţia publică faţă de Razr ”este bună” şi că Motorola va lansa următoarea versiune a telefonului pliabil ”foarte curând”.

”Cred că este mult mai bun”, a spus Yang despre dispozitivul încă nelansat. El a oferit foarte puţine detalii, dar a spus că îmbunătăţirile se vor concentra pe zona care se îndoaie şi aplicaţiile de pe dispozitiv.

Producătorii de smartphone-uri de la Samsung la Honor care au lansat telefoane pliabile s-au concentrat pe zona pliabilă, pentru a se asigura că este robust şi, de asemenea, nu produce o linie în ecranul dispozitivului. Yang a spus că aici următoarea generaţie de telefoane Razr va avea îmbunătăţiri.

297
Share Button

Leave a Reply